
Scandalul Blue Air, care a decis că nu mai zboare câteva zile din România, a ajuns în Camera Deputaților.
Astăzi, 7 septembrie, Comisia pentru Transporturi și Infrastructură a trimit o invitație companiei.
„Am hotărât, în comisie, să invităm reprezentanții companiei Blue Air pentru a prezenta explicații si soluții în legătură cu criza creată.”, a declarat Mircea Banias, deputat PNL, vicepreședintele comisiei.
Compania aeriană Blue Air a anunțat că va suspenda zborurile care pleacă din România începând de astăzi până luni, 12 septembrie, au anunţat marţi oficialii companiei.
„Datorită unei situaţii neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până luni, 12 Septembrie 2022”, potrivit oficialilor companiei.
Vom reveni cu detalii.