Scandalul burselor. PSD și USR PLUS au votat împotriva propunerii PNL

elev

N-a trecut prea mult timp de la instaurarea actualului Consiliu Municipal Constanța și primele disensiuni în rândul coaliției care conduce orașul au început să apară. În ședința extraordinară de astăzi, consilierii PSD și USR PLUS au votat împotriva propunerii PNL.

Consiliul Local Municipal Constanţa a fost convocat, marţi, într-o şedinţă extraordinară pentru aprobarea mai multor proiecte de hotărâre, printre care unul legat de aprobarea numărului şi cuantumului burselor sociale aferente semestrului I al anului şcolar 2020-2021 pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat. Şedinţa s-a desfăşurat online.

Primarul Vergil Chiţac a explicat că, dacă s-ar plăti în acest moment şi bursele de performanţă, de merit şi de studiu, acestea ar produce un impact asupra bugetului.

„Dacă am purcede şi la plata celorlalte burse, respectiv bursele de performanţă, de merit şi de studiu, ele ar produce un impact asupra bugetului. (…) Plata burselor sociale trebuie făcută de îndată deoarece oamenii ăştia chiar au nevoie în preajma sărbătorilor. Nu credem că de îndată trebuie făcută şi plata burselor de performanţă, de merit şi de studiu, ele pot face într-adevăr obiectul unei şedinţe ulterioare, programată până la sfârşitul anului, care să vină la pachet dacă este cazul cu modificarea încă o dată a bugetului, dar propunerea mea va trebui să avem o întâlnire cu Asociaţia Elevilor şi să discutăm onest cu cifrele pe masă”, a anunţat primarul Constanţei.

Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Sabina Spătariu, prezent la şedinţa de Consiliu Local, a afirmat că acest proiect de hotărâre încalcă un drept al elevilor.

„Proiectul încalcă un drept al elevilor şi nu corespunde cu prevederile din Legea Educaţiei Naţionale. Ceea ce vă solicităm noi ar fi să amendaţi proiectul în sensul în care să se stabilească un număr şi un cuantum pentru toate cele patru tipuri de bursă sau să respingeţi, urmând ca într-o şedinţă următoare să prezentaţi un nou proiect de hotărâre cu toate tipurile de burse. (…) Legat de bani, Primăria municipiului Constanţa ar putea să solicite guvernului bani astfel încât acel cuantum minim care a fost stabilit prin hotărâre de Guvern să fie respectat”, a afirmat Sabina Spătariu.

Chiţac a prezentat apoi la cât s-ar ridica apoi plata tuturor burselor pentru elevi în acest moment.

„Modificarea baremului minim pentru bursele de merit la 100 de lei sau stabilirea la 100 de lei, care ne modifică considerabil bugetul pentru toate bursele s-a întâmplat pe 4 decembrie, prin Hotărâre de Guvern. Noi suntem în perioada de evaluare a bugetului, nu putem să facem lucrurile astea de pe o zi pe alta. Vă dau câteva cifre. În 2017 Primăria Constanţa a plătit 7,9 milioane de lei, în 2018 – 11 milioane de lei, în 2019 – 12, 1 milioane de lei, în 2020 – 15 milioane de lei, iar în 2021 această modificare va duce la 26, 2 milioane de lei. Dacă de la un an la altul cuantumul a crescut cu două, trei milioane, pentru această modificare ne va duce la o creştere cu 11,2 milioane de lei. Spre comparaţie, Iaşiul, un oraş cu 20.000 de locuitori mai mult decât Constanţa şi mai mulţi elevi, a alocat 10 milioane de lei pentru bursele elevilor”, a explicat primarul Constanţei.

El a precizat că în bugetul Constanţei veniturile sunt mai mici decâ cheltuielile şi că dacă ar fi fost o societate comercială, ar fi intrat în faliment.

„Bugetul oraşului Constanta structural are o deficienţă majoră, veniturile sunt mai mici decât cheltuielile de funcţionare. Dacă am fi o societate comercială, am intrat în faliment. Dacă adunăm toate subvenţiile pe care le dăm în momentul ăsta, la CT Bus, la termie, la Respect, la gunoi, la creşe, la căminul de bătrâni, la asistenţii personali, la şcoli şi dacă adăugăm şi astea 26 de milioane pentru burse, anul viitor din aproape 500 de milioane pe care îi încasăm, 250 de milioane se vor duce pe aceste subvenţii”, a declarat primarul Constanţei.

El a precizat că este dispus că aibă un dialog cu Asociaţia Elevilor pentru găsirea unor soluţii legale de burse.

„Sunt dispus începând de mâine să am un dialog cu Asociaţia Elevilor să găsim soluţii. Poate găsim soluţii parţiale, poate descoperim bani pentru 26,1 milioane de lei ca să plătim toate bursele faţă de 10 milioane cât are Iaşiul. (…) Dacă găsim soluţii, să mai convocăm încă o dată o şedinţă”, a menţionat Vergil Chiţac.

Sabina Spătariu a mai afirmat că legea trebuie respectată şi că acei consilieri care vor vota acest proiect de hotărâre vor avea depusă o plângere penală.

„Sunt foarte multe municipii unde se acordă burse, efectiv legea trebuie respectată şi legea Educaţiei spune foarte clar că elevii beneficiază de burse şi articolul 105 menţionează că acestea se acordă din bugetele locale. Din partea noastră consilierii locali care astăzi vor vota hotărârea în forma actuală, mâine vor avea depusă o plângere penală”, a transmis preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Vergil Chiţac a reacţionat şi i-a transmis Sabinei Spătariu să nu se aleagă ea cu o plângere penală dacă face presiune înaintea unui vot.

„Nu a spus nimeni că nu vă dă burse. V-am spus că acum trebuie să dăm bursele sociale pentru că într-adevăr este o urgenţă din perspectiva sărbătorilor şi mâine vă chem la discuţii. Iar chestia aia cu plângerea penală lăsaţi-o pentru altcineva, vă rog frumos. Şi nu mai vă prezentaţi la şedinţele astea ameninţând nişte aleşi ai statului. Chiar e indecent ca dumneavoastră să faceţi presiune pe noi în felul ăsta. Domnişoară, să nu vă alegeţi dumneavoastră cu o plângere penală că faceţi o presiune înaintea unui vot”, a afirmat primarul Constanţei.

Sabina Spătariu a replicat:

„Dacă legea nu este respectată mi se pare normal să se ia măsuri”.

Consilierii USR-Plus au propus un amendament prin care au solicitat ca toate categoriile de burse să se menţină la cuantumul din 2020, doar cu diminuarea cu 50% a burselor de performanţă având în vedere că în această perioadă nu s-au desfăşurat concursuri şi olimpiade, dar acesta a fost respins.

De asemenea, proiectul privind acordarea doar a burselor sociale a fost respins de consilieri, după ce a primit nouă voturi „pentru”, s-au înregistrat trei „abţineri”, iar 14 voturi au fost „împotrivă”. Proiectul prevederea acordarea de burse sociale în valoare de 250 de lei pe lună pentru 3.746 de elevi din municipiul Constanţa pentru semestrul I al acestui an de învăţământ.

„Votul de astăzi din consiliu ne arată că sunt calcule politice mai importante decât bunăstarea unor copii pentru care bursa socială de 250 de lei e diferența dintre niște sărbători puțin mai bune și lipsuri. Desigur că toți copiii merită un Crăciun fericit, iar noi, în cadrul Primăriei, am încercat să securizăm aceste sărbători în primul rând pentru cei mai vulnerabili dintre ai noștri. Nu credeam că acest proiect se va lovi de 14 abțineri și 3 voturi împotrivă. Cum să fii împotriva celor mai loviți de soartă? Cum să te abții să faci bine unor copii care au nevoie de sprijinul nostru? Administrația locală e despre oameni, nu despre calcule politice. Vremea calculelor politice a trecut. E timpul să punem oamenii pe primul loc. Le cer acelor 17 consilieri de votul cărora au depins aceste burse să se uite în ochii celor 3746 de copii care anul acesta vor avea un Crăciun mai sărac. Primarul Vergil Chițac, împreună cu echipa sa, se concentrează pe soluții, dar dacă nu avem consens că toți suntem aici pentru oameni, pentru constănțeni, atunci înseamnă că nu am învățat nimic din lecția ultimilor ani.”, a declarat, după ședință, viceprimarul Ionuț Rusu, PNL.

Completare. Primarul Vergil Chițac a adus precizări asupra acestui subiect, pe pagina sa de socializare.

„Dragi constănțeni, mă văd nevoit să ofer câteva lămuriri în ceea ce privește subiectul acordării burselor.

Cum bine știți, bursele sunt plătite cu bani de la bugetul de stat, iar până la acest moment nu am primit nicio sumă cu această destinație. Am convocat ședință extraordinară a consiliului local pentru plata doar a burselor sociale, întrucât sunt adresate celor în nevoie, iar numărul acestora a crescut de la începutul anului. Am avut în vedere perioada sărbătorilor pe care o parcurgem și am urmărit ca aceste sume să ajungă la cei în nevoie până în Crăciun.

În perioada următoare urma să identificăm surse pentru plata burselor de performanță, a celor de merit și de studiu. În primărie se acționează deja în acest sens.

Cu propunerea bugetării de urgență a burselor sociale am mers în ședința Consiliului Local de astăzi, iar lucrurile au luat o turnură mai mult decât neplăcută, consilieri PSD votând în cea mai mare parte împotrivă, iar restul abținându-se, întocmai ca partenerii (?) noștri din USR. Suntem astfel în ingrata poziție de a nu mai putea plăti nici măcar bursele sociale.

De ce? Pentru că, aparent, în viziunea unora jocul politic este mai important decât gestionarea responsabilă a municipiului. Altă explicație, din păcate, nu găsesc. Sunt doar mâhnit de faptul că negocierile politice de la centru au ajuns până la Constanța și că cei care suferă sunt doar cetățenii.Un lucru vreau să fie clar: nu sunt împotriva acordării burselor! Dimpotrivă!

Doar că trebuie să identific, măcar în parte, pentru moment, sursele de finanțare! Situație care va dura cel mult până la următoarea ședință de consiliu local.

Știu că e ușor să ”bugetezi” din fața monitorului, dar, în viața reală și când ai responsabilitatea gestionării existenței a aproape 300.000 de constănțeni, e ceva mai complicat.

Rămân deschis dialogului și invit din nou reprezentanții elevilor la discuții. Sunt sigur că vom găsi soluțiile cele mai bune pentru toată lumea. Este o situație neplăcută, dar trag nădejde că vom rămâne raționali și o vom rezolva. Și poate ne vom trezi într-un târziu și vom renunța și la aceste jocuri politice jalnice de la nivelul Consiliului Local, care nu fac altceva decât să afecteze traiul constănțenilor.

Vă mulțumesc și vă rog să aveți încredere!”

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Polițiștii din Constanța au dat amenzi în sălile de fitnes

Tue Dec 15 , 2020
În cursul zilei de 15 decembrie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat acțiuni, pe raza de competență, pe linia prevenirii și limitării infecției cu noul coronavirus, precum și a verificării normelor legale în contextul carantinării municipiului Constanța. „Astfel, polițiștii au verificat 11 săli de fitness de pe raza […]
sala-fitness