
Momente de panică pentru locatarii unui bloc din Constanța, după ce s-au semnalat scăpări de gaze într-un apartament aflat la etajul cinci al unui imobil situat pe strada Corbului nr. 1, bloc R. Speriați, mai ales în contextul exploziei din București, oamenii au sunat la 112.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Detașamentului Palas din cadrul ISU Dobrogea, cu o autospecială de stingere (ASAS) și un echipaj CBRN (specializat în intervenții chimice, biologice, radiologice și nucleare) pentru a identifica și elimina sursa scurgerilor.
Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, scăpările de gaze au fost provocate de o defecțiune la aragazul din locuință. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au acționat prompt pentru a preveni producerea unei explozii.
Echipele furnizorului de gaze au intervenit, la rândul lor, și au decis sistarea alimentării cu gaze naturale pentru apartamentul respectiv, sigilând robinetul până la remedierea defecțiunii.
Locatarii blocului au fost sfătuiți să nu folosească instalații defecte și să solicite verificări efectuate de personal autorizat, pentru a evita incidente similare.





