Scene incredibile în Mamaia: un militar aflat în post a fost atacat de o persoană mascată, care i-a furat pistolul mitralieră și muniția

Polițitșii au controlat fiecare mașină care trecea prin Mamaia. Foto: Dobrogea.tv

Un militar de la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în seara zilei de sâmbătă, 19 martie, în timp ce executa serviciul de pază în unitate. O persoană neidentificată, cu cagulă și înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracție în perimetrul unității militare, în jurul orei 20.15, și l-a atacat pe militar.

„Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistență în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe. După ce a intrat în posesia armei și a muniției, agresorul a părăsit perimetrul unității (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunțat de urgență pe comandantul corpului de gardă și pe comandantul unității.”, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului.

De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare.

În Mamaia s-au organizat filtre. Oamenii legii verificau la sânge fiecare mașină.

Completare 19 martie: Ce spune Poliția despre furtul armei de la militarul din Mamaia

Completare 20 martie: Filtre la sânge cu militari înarmați: fiecare mașină este controlată

V-ar putea interesa și:

Sebastian, un militar de 35 de ani, a murit în Poligonul Smârdan, călcat de un tanc

Cei opt militari decedați în accidentele aviatice care au avut loc ieri în Constanța, decorați post-mortem de președintele României

Zen Residence



2 thoughts on “Scene incredibile în Mamaia: un militar aflat în post a fost atacat de o persoană mascată, care i-a furat pistolul mitralieră și muniția

  1. Incredibil. In doua sapt sunt 3 incidente cu armata romana ,,profesionista”, cu soldati platiti bine ca sa apere niste ziduri si care ies devreme la pensie pt ca …le cedeaza ficatul, pensie umflata, fara legatura cu contributivitatea. Nicio demisie… Asteptam sa ne apere nato. Nu ar fi mai bine sa desfiintam de tot armata si din banii economisiti sa platim protectia nato? Soldatii acestisfug primii dc aud o petarda. Ei se omoara in timp de pace. Si noi asteptam sa se lupte cu rusii? Doar sa le bea vodca rusilor sunt in stare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Ce spune Poliția despre furtul armei de la militarul din Mamaia

Sat Mar 19 , 2022
În această seară, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi deposedat, prin violență, un militar din cadrul unei unități militare din Mamaia Sat, de arma din dotare și de un încărcător. „Imediat după sesizare, s-au demarat activități specifice, printre […]