Schimbarea la față: Vergil Chițac vrea să dea 240.000 de lei, bani publici, către 3 biserici

Vergil Chitac

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a inițiat trei hotărâri de consiliu local prin care dorește să acorde 240.000 de lei, din bani publici, bisericilor. Consilierii vor vota dacă pe 30 iulie dacă sunt de acord sau nu.

Primarul vrea să dea 90.000 de lei Parohiei Adormirea Maicii Domnului, în vederea finalizării lucrărilor de restaurare și conservare a picturii murale; 75.000 de lei Parohiei „Duminica Tuturor Sfinților”, în vederea continuării lucrărilor de pictură în tehnica „fresco” și 75.000 de lei Parohiei „Sf. Gheorghe” în vederea continuării lucrărilor de restaurare și conservare a picturii murale.

Când conducea Asociația Constanța Altfel, aceasta a atacat mai multe PUZ-uri ale unor biserici construite cu acte nu tocmai în regulă. Ba chiar a cerut insistent ca bisericile să nu mai scoată boxele afară în timpul slujbei, acuzând biserica de mitocănie și încălcare a legii.

Iată mesajul Asociației Constanța Altfel din octombrie 2019.

„E duminică! Și ca în fiecare duminică, trebuie să ne trezim când poftește Teodosie!

Astăzi este, din nou, despre lipsa de respect a autorităților față de cetățean, despre încălcarea legii de către chiar cei chemați să o aplice.

Difuzarea slujbei prin boxe este, ne scuzați, o mitocănie!

În primul rând față de biserică, religie și enoriași. Mai apoi este contravenție, o tulburare a liniștii publice! Dar una gravă rău.. duminica, zi de odihnă, de relaxare, de repaus. Autoritățile obligate potrivit legii să împiedice tulburarea liniștii publice nu reacționează nici măcar când sunt sesizate.

Ce este cel mai grav este că difuzarea în public, la o asemenea intensitate a sunetului, a slujbelor, reprezintă încălcarea unui drept fundamental, constituțional: libertatea conștiinței. Pentru că, de fapt, ni se bagă pe gând nu doar credință, ci o anume credință!

Nu suntem atei, dar nici fanatici religioși! Vrem să dormim cât avem chef! Dar mai presus de orice, vrem să fie respectată legea!

Mai ales de biserică și autorități!

Dacă nu se poate, ne adresăm altor autorități!

Doamne ajută!”

Zen Residence
energia residence



One thought on “Schimbarea la față: Vergil Chițac vrea să dea 240.000 de lei, bani publici, către 3 biserici

  1. restaurarile sint de mare importanta Se pot pierde valori inestimabile de arta deci nu este o risipa ba ceva util Chestia asta nu trebuie amestecata cu felul in care se fac slujbele sau cheltuieli ale bisericii pentru nu stiu ce

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Un oraș fără mașini? Primăria Constanța vrea 88 de autovehicule și peste 27.000 de litri de combustibil pe lună

Fri Jul 23 , 2021
Trebuie să renunțăm la mașini, ne spune actuala conducere a orașului Constanța. Din când în când, în vinerea verde, unii dintre ei parchează mașinile pe străzile lăturalnice, pentru a se preface că au venit pe jos. Alții – puțini – chiar merg pe jos. Avem și un regulament de parcare […]
parcare primaria constanta