
Veste bună: școala greacă din municipiul Constanța va fi reabilitată, a anunțat, marți, președintele Comunității Elene Elpis, Anton Antoniadis.
După ani de procese, instituția a intrat în posesia comunității. Antoniadis a anunțat, azi, că a încheiat un protocol de colaborare între comunitate și Fundația Maarif pentru „reabilitarea și deschiderea unei unități de învățământ privat în incinta fostei Scoli Grecești/ Școala nr.2.”
În timpul cât a fost a nimănui, școala a ajuns un focar de infecție. După ce a reintrat în posesia comunității elene, a fost igienizată și conservată.

„Este un real succes pentru constănțeni și pentru sistemul educațional al județului Constanța. Îi felicit pe reprezentanții celor două entități care astăzi pun bazele reconstrucției unui lăcaș de învățământ – simbol al comunității elene și al județului nostru, în care au învățat de-a lungul timpului, nenumărate generații de constănțeni. Așa cum v-am mai spus, trebuie să punem în valoare un element esențial al acestei zone și anume, multiculturalismul. Avantajele multiculturalismului dobrogean nu țin doar de multitudinea de culturi și tradiții, astăzi se reflectă în activități concrete ce pun bazele esențiale ale unei comunități: educația. Sunt convins că experiența în domeniu a Fundației Maarif România și voința puternică a comunității elene de a face totul la superlativ vor asigura realizarea acestui obiectiv și astfel, unitatea școlară va deveni în scurt timp un reper al învățământului constănțean ce va forma oameni de succes și va reda o resursă umană de calitate județului nostru. Vă felicit încă o dată și vă asigur de tot suportul meu, din punct de vedere administrativ!”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
„Consider că este necesară și implicarea portului Constanța în comunitatea locală, putând veni în sprijinul unor astfel de proiecte. Dezvoltarea orașului este strâns legata și de dezvoltarea portului și întotdeauna portul a fost un liant între toate etnice Dobrogei”, a declarat Florin Goidea, directorul CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.
Fundația Maarif România funcționează ca sucursală a Fundației Maarif Turcia ( Türkiye Maarif Vakfı). Türkiye Maarif Vakfı a fost înființată la inițiativa Ministerului Educației Naționale al Turciei de către Parlamentul Republicii Turcia prin legea 6721 din 17 iunie 2016.
„Fundația Maarif dorește să fie o instituție educațională formatoare de oameni de succes, care prin cunoașterea și înțelepciunea lor, să contribuie la prosperitatea și pacea în lume.”, se arată pe site-ul acesteia.
Sursă foto: elpis.ro
De ce o scoala privata greaca va fi renovat/reabilitat de o fundatia turca? sunt de acord sa fie colaborare intre popoare dar, o scoala privata greaca se poate fi reparata de o compania/fundatia greaca…
O sa aflam detalii la conferinta de presa care va avea loc marti si vom scrie un artiol.
Pt dl Ozan!
Daca este o afacere mai conteaza natia?
Si eu am Renault fabricat in Turcia si as fi dorit sa fie fabricat in Franta!
Conteaza?
Parca si prin Cta sunt si alte scoli.cu bani turcesti!
Scoala Spectrum?
Oare nu au investit nimic in cladiri?
N.as prea crede!
Acum este situatie este mai clar. Fundatia de stat turc Maarif, face renovarile pentru proprie investititie. Adica scoala greaca va deveni scoala turca prin acesta investitie. fundatia turca Maarif va investii peste 1.5 milioane de euro pentru a deschide o scoala prvita sub controlul lui Erdogan. Felicitari pentru maarif. Felicitari pentru comunitatea greaca.
De fapt, cu acesti bani poti sa construiest 2 scoli ca asta dar, asta e alta discutie :))
Felicitări👏👏👏… ar trebui mai mulți investitori străini să vină.. să ne salveze orașul. Clădirile monument în alte țări sunt puse în valoare. la noi se demolează și se construiesc blocuri monstruoase… Exemplu stațiuni Mamaia.. a devenit oraș în oraș.. nu se mai poate numi stațiune turistică 😞😞😞Grecia, Turcia, Bulgaria.. Venim… 😉😉😉🇧🇬🇬🇷 ☪