Școlile se redeschid luni

Ecaterina Andronescu scoli deschise
Ecaterina Andronescu, ministrul Educației

Școlile se redeschid, luni, a anunțat ministrul Educației, care a pus astfel punct speculațiilor că elevii ar putea sta acasă din cauza unei eventuale epidemii de gripă.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că şcolile nu vor fi închise săptămâna viitoare, având în vedere că este final de semestru şi se încheie situaţiile şcolare.

„Îi invit mâine (luni- n.r.) pe toți la școală, în fiecare școală se face un triaj de sănătate foarte sever. Ca urmare, cei care sunt în situația de a nu fi sănătoși sunt trimiși la medic, cei care au starea de sănătate normală rămân la școală și își văd de lecții așa cum stabilește programul pentru fiecare clasă în parte. Din informațiile pe care eu le am, în zilele care au precedat ziua de joi, ziua de joi a fost liberă, a fost 24 ianuarie, vineri am prelungit această mini vacanță ca să zic așa, din informațiile pe care le am și care au ajuns la minister, în fiecare școală se face acest triaj. Este chiar sever, aș îndrăzni să spun”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Realitatea Tv. 

Educaţiei a precizat, în contextul răspândirii infecţiilor respiratorii, că “triajul, în fiecare dimineaţă, este foarte serios făcut în fiecare şcoală” și că „lucrul acesta îi dă un gram de liniște”. Este destul de greu de crezut însă că ministrul a monitorizat FIECARE școală sau că, în mod real, există o monitorizare eficientă în TOATE unitățile de învățământ.

Ministrul i-a sfătuit pe părinţi să-i ducă pe copii mai întâi la medic dacă suspectează că aceştia prezintă simptome de gripă sau răceală.

„Să nu-i ducă la şcoală dacă consideră că sunt suspectați, să-i ducă la medic întâi şi întâi şi după aceea medicul să decidă ce trebuie să facă copilul”, a mai spus Andronescu. 

Sprijină jurnalismul independent. Poți dona aici:

Recomandare

Recomandare

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.