Scrisoare deschisă către parlamentarii PLUS USR: „Când o să mai moară oameni cu zile în spitalele supraaglomerate și vechi din Constanța, veți avea și voi sânge pe mâini”

https://www.ct100.ro/cristina-rizea-coordonator-plus-regiunea-sud-est-de-la-gestionar-al-unui-chiosc-telegraf-la-director-economic-intr-o-firma-cu-un-singur-angajat/
Cristina Rizea, un parlamentar PLUS preocupat de stațiile de autobuz din Constanța și de faptul ca ministrul Sănătății să nu-și dea demisia. N-a scos niciun cuvânt despre faptul că același ministru nu a inclus județul Constanța pe liste județelor unde se vor construi spitale noi

Poate vi se pare dur titlul, dar exprimă 100% ceea ce gândesc. Să vă explic. Acum câteva zile, ministrul PLUS al Sănătății, Vlad Voiculescu, spunea că România are nevoie de trei spitale regionale și alte patru spitale noi. Constanța nu este pe listă. Este inutil să mai spune de ce Constanța are nevoie de un spital nou mai mult decât Cluj, Iași, Craiova, Timișoara, Brașov, Sibiu sau chiar București.

Voiculescu a mai fost ministru, cu siguranță știe. La fel de bine ca el, poate mai bine, știu și parlamentarii PLUS. Ba chiar și colegii lor de alianță, USR.

Știți ce-au făcut parlamentarii PLUS după această veste șoc a ministrului Sănătății, care nu a introdus Constanța pe listă?

NIMIC!

Am văzut reacții publice de la parlamentarii din PNL, din PSD, din AUR, dar nu de la PLUS și USR. Interesul politic este mai mare decât interesul public, nu-i așa?

Nu numai că nu i-au cerut socoteală, ba l-au și lăudat! I-au luat apărarea după nenorocirea de la Matei Balș, unde 10 bolnavi au murit după un incendiu.

„E grav ce s-a întâmplat la spitalul Matei Balș, dar mai bine căutăm adevărații vinovați, nu țapi ispășitori. La doar o lună de mandat, a-l blama pe Vlad pentru răul din Sănătate e o ipocrizie iresponsabilă a unora care vor să crească politic.”, spune Cristina Rizea.

Un mesaj în același ton a avut și Remus Negoi, USR, tot pe pagina sa de Facebook. Probabil aceasta a fost punctajul de la partid.

Câte luni trebuie să treacă de la instalare pentru ca ministrul să răspundă că bolnavii ard de vii? Trei? Cinci? 12?

Evident, Rizea nu spune NIMIC despre spitalul care NU se va construi în Constanța.

Știți ce o preocupă însă foarte tare? Stațiile de autobuz. Nu e glumă, nu. A postat pe pagina sa de Facebook imagini din stații.

„Am primit mai multe sesizări de la constănțeni îngrijorați de dispariția bruscă a unor refugii din stațiile CT Bus, acum, în plină iarnă. Construcțiile care apărau călătorii de ploaie, vânt sau soarele puternic nu erau nici vechi si nici nu reprezentau vreun pericol public.”, scrie ea.

Dacă-mi este permis un ton mai puțin academic: lăsați-le dracu de stații de autobuz! Oamenii mor în spitale! USR PLUS are consilieri locali, are viceprimar, are cine să se ocupe de stațiile de autobuz din Constanța. Mergeți peste ministrul Sănătății și cereți-i socoteală, convingeți-l să construiască un spital, prezentați-i cifre (le avem noi, vi le punem la dispoziție, dacă nu le știți), prezentați-i realități.

Altminteri, când o să mai moară oameni cu zile în spitalele supraaglomerate și vechi din Constanța, veți avea și voi sânge pe mâini.

P.S. De la Cristina Rizea, fost gestionar la un chioșc Telegraf, autodeclarată directoare la o firmă de-a sa, cu un singur angajat, nu mă așteptam la mai mult. De la Remus Negoi, senator și președintele USR Constanța, un om care înțelege politică și care este mânat de bune intenții, aș fi crezut că voi vedea demersuri concrete pentru Constanța. Încă mai cred.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

3 comentarii

  • Sunteti naiv domnule Hagi. Credeti ca doamna Rizea se gandeste intamplator la statiile de autobuz?eu nu cred si am sa va spun si de ce, pentru ca dansa a fost vanzatoare la chioscurile Telegraf, deci gandire de statie de autobuz. Domnul Negoi intelege politica?ce politica a facut dansul pana sa intre in parlament?fiti serios, comunicate copy paste postari pe facebook, aia nu este politica. Asa cum ati spus si dvs este in linia partidului si este doar un soldat credincios.atat si nimic in plus.vom face o analiza a activitatii parlamentarilor plus Constanta la sf de mandat si veti vedea ca au fost doar vorbe-n vant.atat. In ceea ce priveste declaratia lui Vlad Voiculescu parca am avut un deja vu…. aceleasi declaratii haotice si lipsite de substanta doar pt a calma opinia publica.le-am mai auzit/vazut. Colectiv inca este viu in memoria noastra. Piatra Neamt la fel. Ipocrizia lor este dusa la nivel de arta atat cea a lui Voiculescu cat mai ales a stimabilului domn Ion Stelian…

    • Stimate domn cu calitati premonitorii,
      Cu toti ceilalti politicieni din ’90 si pana azi suntem pe deplin edificati. Cei de la USR Plus sunt – majoritatea, la primul mandat, deci benefuciaza de prezumtia de competenta si onestitate in apararea interesului public. E firesc sa fim cu totii neincrezatori, vazand stangaciile si lipsa de experienta a unora dintre ei. Rabdare, monser! De felul in care vor sti sa reziste ispitelor si sa nu uite ce au promis in campanie va depinde mentinerea lor intre partidele parlamentare!

    • Oh, doamne, cum ati sarit repede in apararea distinsilor alesi care ne reprezinta interesele atat in administratiile locale cat si cele centrale. Va felicit pentru spiritul increzator dar permiteti-ne sa avem opinii bazate pe fapte(stangacii le considerati dumneavoastra si lipsa de experienta care, apropoo, este in antiteza cu mesajul promovat si anume SUNTEM SPECIALISTI) si va pot da exemple cu nemiluita. In schimb alesii locali cred ca ar trebui sa uite de linia partidului si sa reprezinte INTERESELE NOASTRE, ALE CONSTANTENILOR,sa sustina proiecte care sa readuca Constanta acolo unde ii este locul. Dvs imi cereti mie rabdare in conditiile in care un individ a stabilit el ca la Constanta nu este nevoie de o unitate medicala???Sa rabd si sa ma rog la Dumnezeu sa nu am nevoie sa ajung la urgente doar pt ca ei nu au experienta?Nu stimabile/a, nu am sa fac asta, este DATORIA LOR, sa se lupte,chiar si cu partidul care i-a pus acolo, pentru un spital.Sa astept sa invete ei cum sa propuna proiecte?sa astept ca domnu Ciolos sa spuna, “Ba Vlad, fa-le ma si la amaratii aia din Cta un spital, sau macar spune-le ca le faci” ca dupa aia alesii si aparat de partid usr plus sa apalude si sa dea share la declaratia asta???? Cred ca glumiti, sau, habar nu aveti care este realitatea. Rabdare…… credeti ca mie imi pasa de existenta sau disparitia partidelor?mie imi pasa de faptul ca fac jumate jumate cu statul la leafa de mai bine de 20 ani si pentru o urgenta apelez la privat, pentru ca statul “nu vrea,nu poate,e nou,e stangaci”…. Mi se pare de bun simt, dar se pare ca nu au nici ei, ca in momentul in care ai castigat o functie in urma unor alegeri, in secunda 2 in afara de binele comunitatii si interesul alegatorului sa nu mai existe altceva. Chiar si linia partidului. Si da, ca si in cazul celor care au condus 30 de ani,sunt la fel…. In calitate de votant USR PLUS, am dreptul la opinie care sa nu fie pe placul liniei partidului. Am dreptul sa critic pentru ca am pus stampila crezand ca vor lupta pentru constructia unui spital pentru un oras mai frumos pentru un oras care sa renasca economic samd… dar se pare ca daca Dacian spune Craiova Cluj Iasi asa ramane……

Leave a Reply

Your email address will not be published.