Se asfaltează străzile din Neptun-Olimp cu fonduri europene

În stațiunea Neptun-Olimp, au fost reluate lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, accesat de Primăria Mangalia.

Proiectul în valoare de aproximativ 23 milioane de lei are ca obiectiv valorificarea potențialului turistic din zona de sud a litoralului și vizează modernizarea următoarelor străzi: Scriitorilor, Delta, Gării, Crinului, Plopilor, Școlii, Aleea Steaguri, Vilele Speciale și Faleza Neptun. Într-o primă etapă, a fost refăcută fundația străzilor mai sus menționate, iar apoi a început turnarea covorului asfaltic și s-a intervenit la trotuare, iluminat stradal și zone verzi.

În prezent, lucrările continuă cu turnarea covorului asfaltic pe străzile: Plopilor, Scriitorilor, Vilele Speciale, Faleza Neptun, Aleea Steaguri-tonsoanele 1, 2 și 3.

Totodată, pe străzile Școlii și Plopilor se vor monta pavele pe trotuare și stâlpi de iluminat ambiental.

„Pe perioada sezonului rece, am sistat lucrările la mai multe proiecte europene contractate de Primăria Mangalia, iar acum continuăm implementarea acestora. Stațiunile din sudul litoralului trebuie să-și recapete strălucirea de altă dată și de aceea am accesat bani europeni pentru modernizarea infrastructurii. Până în toamna acestui an, sperăm să finalizăm lucrările și să avem o stațiune turistică atractivă atât pentru turiști, cât și pentru locuitorii din Neptun și Olimp”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Conform proiectului tehnic, pe străzile reabilitate se va monta iluminat stradal de tip led, cu eficiență energetică ridicată, trecerile de pietoni vor fi semnalizate vizual, iar spațiile verzi vor fi reamenajate. Se vor amenaja piste de biciclete, noi sensuri giratorii și se va monta un mobilier stradal nou.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Au vrut să intre în țară cu teste negative false pentru detecția infecţiei cu virusul SARS-COV-2

mar mai 25 , 2021
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au depistat opt cetățeni români care au prezentat autorităţilor competente teste negative false pentru detecția infecţiei cu virusul SARS-COV-2. În cursul zilei de 22.05.2021, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, s-au prezentat […]
Negru Voda

V-ar putea interesa și: