Se deschide circulației drumul dintre Poarta 10 și Poarta 10 bis din Portul Constanța

Mâine, 29 august 2023, se deschide circulației drumul dintre Poarta 10 și Poarta 10bis din Portul Constanța, investiție finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

Valoarea contractului de finanțare este de 59.923.500 lei, inclusiv TVA (12,69 milioane euro), din care: fonduri europene 42.840.425 lei, buget de stat 16.931.350 lei și contribuția Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA, 151.725 lei.

În cadrul proiectului, s-au construit: un drum cu 4 benzi de circulație cu o lungime de 982 metri, în incinta portului, un sens giratoriu adaptat la un trafic semnificativ de vehicule lungi cu remorci sau semiremorci și două bretele de acces care reprezintă punctul de conexiune pe fiecare sens de circulație de acces intrare sau ieșire pe la Poarta 10 bis. Poarta 10 bis face conexiunea directă a portului Constanța cu podul rutier peste CDMN de la km 0+540 și cu autostrada A4, aceste obiective având 4 benzi de circulație, fapt pentru care a fost necesară extinderea la 4 benzi a drumului de legătură dintre porțile 10bis și 10.

Finalizarea proiectului „Extinderea la 4 benzi a drumului de circulație existent între Poarta 10 bis și Poarta 10” contribuie la modernizarea infrastructurii portuare în vederea manipulării unui volum crescut de marfă, în condiții competitive, modernizarea și fluidizarea drumului de circulație existent între Poarta 10 bis și Poarta 10 care să reducă timpul de tranzitare al autovehiculelor către porțile de acces ale portului Constanța, în condiții de siguranță.

„Investiția crește eficiența operațiunilor de încărcare – descărcare a mărfurilor care sosesc sau părăsesc portul Constanța pe cale rutieră și susține o creștere a capacității infrastructurii prin posibilitatea de a opera un volum mai mare de marfă într-un timp mai scurt“ a declarat Florin Vizan, directorul general al CN APM SA.

Contractul pentru proiectare și execuție a fost atribuit, în urma unei proceduri de licitație deschisă, asocierii SC Acvatot SRL & SC OMNI CONSTRUCT LOGISTIC SRL & SC SIRIUS PROIECTARE STUDII SRL & SC DIMEX-2000 COMPANY SRL. Valoarea contractului este de 33.686.881,60 lei, fără TVA, durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni, din care 4 luni sunt rezervate proiectării. Contractul de supervizare a fost încheiat cu TPF Inginerie, valoarea fiind de 1.100.000 lei fără TVA.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se mai asfaltează o bucățică din bulevardul Alexandru Lăpușneanu

lun aug. 28 , 2023
Continuă lucrările de asfaltare a carosabilului pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între Trocadero și Casa de Cultură.    Echipele societății contractate pentru modernizarea și reabilitarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu reiau mâine, de la primele ore ale dimineții, așternerea covorului asfaltic între Trocadero și Casa de Cultură. Lucrările se vor derula treptat, astfel […]

V-ar putea interesa și: