Se lucrează la infrastructura de transport electric pe ruta Constanța – București – Timișoara

E.ON Energie România a pus în funcţiune, în această săptămână, o nouă staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, în perimetrul Vivo Mall din Constanța (b-dul Aurel Vlaicu, nr. 220), fiind astfel continuate lucrările pentru implementarea infrastructurii de transport electric pe ruta Constanța – București – Timișoara.

Până acum, E.ON Energie România a montat 17 stații: Iași, Tg. Frumos (jud. Iași), Cristești  (jud. Iasi), Roman (jud. Neamț), Piatra Neamț, Tașca (jud. Neamț), Gheorgheni (jud. Harghita), Sovata (jud. Mureș), Târgu Mureș, Bacău, Suceava, Adjud (jud. Vrancea), București (3 stații), Râmnicu Vâlcea și Constanța.

Staţia de încărcare de la Constanța are o putere maximă de 77 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. În locaţie este instalată o staţie de tip fast charge 1×50 kW (curent continuu conectori CCS sau CHAdeMO) + 1×22 kW (curent alternativ conector Type 2), ce beneficiază de 2 locuri de parcare.

Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF) prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.

Până în prezent, prin intermediul stațiilor NEXT-E instalate de E.ON Energie Romania, posesorii de autovehicule electrice sau hibrid au utilizat aproximativ 30 mii de kWh de energie electrică și au parcurs peste 200 de mii de km. Cele mai multe încărcări s-au făcut la stațiile din Roman, Suceava și Iași.

Staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.

Utilizatorii de vehicule electrice pot accesa şi rezerva staţiile direct pe https://harta-statii.eondrive.ro/ sau prin aplicaţia mobilă E.ON Drive, disponibilă atât pentru Android, cât şi pentru iOS. De asemenea, acestea pot fi vizualizate pe platforma online Plugshare.

Reţeaua pan-europeană NEXT-E va include 6 ţări diferite, iar 40 de staţii de încărcare electrică din totalul de 252 din proiectul NEXT-E vor fi instalate în România şi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călărași, Constanţa-Bucureşti-Timişoara şi Iaşi-Târgu Mureş–Alba Iulia. Prin această inițiativă, infrastructura de stații de încărcare pentru autovehicule electrice aferentă coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de stații de încărcare pentru autovehicule electrice din România, facilitând transportul rutier cu emisii reduse de CO2 şi impact redus asupra mediului.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ștefan Mihu, senator: „Pentru constănțeni, Ziua Marinei este un moment de suflet și, în egală măsură, un prilej de deosebită mândrie patriotică”

vin aug. 14 , 2020
Ca în fiecare an, pe 15 august, celebrăm Ziua Marinei Romane, sărbătoare comună pentru toți marinarii români civili sau militari, precum și Praznicul Adormirii Maicii Domnului, moment cu o semnificație religioasă profundă în tradiția spirituala a poporului român. „Coincidența celor două evenimente nu este întâmplătoare, având în vedere faptul că, […]
senator psd stefan mihu

V-ar putea interesa și: