Se modifică programul de taxare din Zona 0

În perioada 01 iunie – 31 august 2023, programul de taxare din Zona 0, atât din Constanța, cât și din stațiunea Mamaia, se va modifica și va fi următorul:

Luni – Duminică: program 00:00 – 24:00 (inclusiv în zilele sărbătorilor legale).

În stațiunea Mamaia, în conformitate cu prevederile HCL 123/2021 cu modificările și completările ulterioare, vor fi patru locații încadrate ca Zona 0 de taxare, după cum urmează :

– Parcarea Supraetajată Albatros din Zona Cazino

– Promenada 2 ( locurile de pe faleză, tronsonul de la Castel pana la Hotel Iaki)

– Parcarea situată în zona Pasarelei Hotelului Rex

– Parcările situate în zona de nord a stațiunii ( Summerland )

În prezent, aceste locații (în afara parcării Albatros, care, până la 31 mai este închisă) sunt semnalizate ca Zona 2 de taxare a municipiului Constanta.

Lucrările de înlocuire a indicatoarelor rutiere și de informare cu privire la modificarea  zonei de taxare din Zona 2 in Zona 0 se vor realiza în data de 31.05.2023.

Recomandări:

Zeci de locuri de parcare neocupate la Casa de Cultură, unde primăria vrea să construiască o parcare de mari dimensiuni

Constanța Altfel: parcare cu plată goală, mașini pe trotuar

Ce ne-a promis Vergil Chițac în campanie: reintroducerea tramvaielor, parcare la 500 de metri de casă, transport public gratuit

Cum puteți obține abonament anual de parcare pentru zona 0 în municipiul Constanța și cât costă


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Elevi de la Liceul Ovidius au vizitat stația de reciclare din Constanța a Polaris

lun mai 29 , 2023
Un grup de elevi ai clasei a V-a C, de la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța, coordonați de profesoara Adriana Gurgui, a vizitat stația de sortare și reciclare a Polaris. Vizita a început cu o prezentare a activităților care au loc la stație. Elevii au văzut unde se descarcă deșeurile, […]

V-ar putea interesa și: