Se redeschid restaurantele și teatrele din București. Urmează Constanța. Este prematur? Exemplul Israel

București

Cafenelele, restaurantele, sălile de teatru şi de cinematograf din Bucureşti se redeschid de luni la 30% din capacitate, conform deciziei luate săptămâna trecută de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, după ce rata de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile la nivelul Municipiului Bucureşti de 2,52/1.000 de locuitori. În municipiul Constanța, incidența a ajuns la 2,65, iar o decizie similară este așteptată curând.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât instituirea următoarele măsuri în domeniul HORECA, precum şi în domeniul cultural, divertisment şi recreativ începând cu data de 25.01.2021, ora 00.00, cu condiţia menţinerii ratei de incidenţă sub 3/1000 de locuitori:

  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-21.00;
  • activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00;
  • prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară 
  • organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în condiţiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii nr. 3245/1805/2020;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-21.00.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că situaţia în ceea ce priveşte criza sanitară generată de noul coronavirus este ”sub control”, însă acesta este ”fragil”. El a atras atenţia asupra faptului că se poate reveni oricând asupra măsurilor de relaxare şi de reluare a unor activităţi.

„Noi am gestionat situaţia în ultimele luni pe baza incidenţelor, iar HG cu starea de alertă care include aceste incidenţe nu prea a dat foarte mult flexibilitate, încât după ce s-a trecut foarte mut de un prag să spui că nu respecţi Hotărârea de Guvern. (…) Clar, aici trebuia să se analizeze situaţia din Bucureşti, să se aştepte un pic – şi s-a aşteptat 48 de ore –  şi avem trei zile cu descreştere în Bucureşti – şi s-a luat decizia, care este reversibilă”, a mai afirmat Arafat.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța se va întruni săptămâna aceasta pentru a stabili măsurile care se vor lua, după ce municipiul Constanța a ieșit din scenariul roșu.

Țări care vaccinează masiv impun restricții dure

Veștile din alte părți nu sunt bune și par să pună că autoritățile din România se pripesc. Israel, de pildă, a anunțat că va interzice traficul aerian internaţional de pasageri, începând de luni seara, timp de o săptămână, în încercarea de a opri răspândirea noii variante de coronavirus, transmite Reuters.

„În afară de nişte excepţii rare, închidem ermetic traficul aerian, pentru a preveni intrarea variantelor de coro navirus şi pentru a ne asigura că progresăm rapid cu campania de vaccinare” a declarat premierul Benjamin Netanyahu, la începutul unei şedinţe de guvern.

Interdicţia va intra în vigoare luni, la ora 22:00 GMT, şi va fi în vigoare până la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit unui comunicat al cabinetului lui Netanyahu.

Graniţele Israelului au fost în mare parte închise străinilor în timpul pandemiei, în ţară având acces doar persoanele care deşin paşaport israelian.

Tot duminică, Israelul şi-a extins rapid campania de vaccinări, pentru a include şi adolescenţii. Vaccinările erau limitate iniţial la vârstnici şi la alte categorii expuse unor riscuri ridicate, dar în prezent sunt disponibile  persoanelor cu vârste de peste 40 de ani şi, cu permisiunea părinţilor, tinerilor cu vârste între 16 şi 18 ani.

Israelul are cea mai rapidă rată de vaccinare din lume. Importând regulat vaccinuri Pfizer, Israelul a administrat cel puţin o doză la peste 25% din populaţia de 9 milioane de persoane, începând din 19 decembrie, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Ţara se află începând din 27 decembrie în a treia carantină, pe care autorităţile intenţionează să o ridice la sfârşitul lunii ianuarie. Criticii afirmă că guvernul a gestionat incorect criza, neavând o strategie pe termen lung.

Ministrul Educaţiei, Yoav Galant, a declarat la Ynet TV că este prematur de afirmat dacă vor putea fi deschise şcolile luna viitoare.

Vestea bună este că Israel raportează o reducere cu 60% a spitalizărilor persoanelor de peste 60 de ani la 3 săptămâni după prima doză de vaccin.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.