Se scumpește parcarea în centrul orașului. 8 lei pe oră. În Cluj-Napoca

Acum, în centrul Clujului parcarea costă 7 lei pe oră. Foto: Cristian Hagi

Clujenii vor plăti mai mult pentru a-și lăsa mașinile în centrul orașului, scrie Monitorul de Cluj. Tarifele vor fi majorate cu valori cuprinse între 25-50%. Pentru o oră de parcare în centrul orașului se va plăti 8 lei.

Primarul Emil Boc a declarat că prin creșterea tarifelor, administrația își propune să descurajeze staționarea mașinilor în parcările din centrul orașului pentru o perioadă mai lungă.

„Prețurile cresc cu rata inflației, nu sunt creșteri care să pună în pericol. E adevărat că pe zona ultracentrală – din dorința de a avea locuri libere de parcare, nu să vină cineva să își lase mașina toată ziua în centru, pentru banii de o țigară – atunci avem un tarif mai ridicat. Poți lăsa mașina o oră, două, dar dacă vrei să stai mai mult, se simte. Țineți minte când veneau băieții la terasă, își lăsau merțanele și îi durea în cot? Nu se face așa, nicăieri în lume nu se face în zona centrală așa, să îți lași mașina cu orele”, a declarat edilul la un post local de radio.

Tarifele aferente abonamentelor pentru locurile de parcare din cartiere vor crește și ele cu 3,8%, valoare aferentă ratei inflației pe 2020.

Luni, 25 ianuarie 2021, ora 16:00, va avea loc dezbaterea publică online pe marginea proiectului de hotărâre vizând aprobarea Regulamentului pentru închirierea locurilor de parcare, garaje și copertine, aflate în administrarea Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor.

Citește și:

„Nu există parcări prea puține, ci numai parcări prea ieftine”. Apel către Primăria Constanța: nu reinventați roata

Revoluție în mobilitatea urbană: Primăria Constanța desființează 1.200 de locuri de parcare și creează piste de biciclete și spații pietonale

Un loc de parcare în Constanța a ajuns să coste cât o mașină

Locurile de parcare de reședință din Constanța ar putea fi scoase la licitație

Cât vor costa parcările din 2021 în Cluj

Taxa pentru ocuparea temporară a locurilor publice

Pentru abonamentele parcărilor din zona centrală:

– Persoane fizice – 79 lei/an
– Persoane juridice – 555 lei/an

Parcări cu abonament pentru riverani pe cartiere:

– Persoane fizice – 66 lei /an
– Persoane juridice – 234 lei /an

Pentru parcări, copertine și garaje cu contracte, situate în cartierele din Cluj-Napoca

– Persoane fizice – 52 de lei/an
– Persoane juridice – 208 lei/an

Abonamente anuale parkinguri pentru riverani (cu excepția parkingului Moților și a locurilor de parcare cu ora, unde abonamentele nu sunt valabile)

Abonamente pentru persoane fizice – riverani – 115 lei/an

Abonamente pentru persoane juridice – 872 lei/an

Abonamente pentru persoane fizice riverani – terasă – 68 lei /an

Abonamente pentru persoane juridice – terasă – 234 lei /an

Abonament de parcare pentru motociclete, mopede și biciclete – 52 lei/an

Taxă pentru ocuparea unui loc de parcare în zona centrală ZONA 1

Abonamente pentru riverani persoane fizice (maxim 2 abonamente pe unitate locativă) – 26 lei/lună

Taxă rezervare de loc pentru instituții bancare, pentru activitatea de transport valori și pentru instituții de învățământ superior pentru activitatea de protocol – 312 lei/lună/loc

Abonamente lunare pentru ocuparea unui loc de parcare în zona centrală ZONA 2

Persoane fizice – 104 lei/lună
Persoane juridice – 146 lei/lună

Abonamente riverani persoane fizice (maxim 2 abonamente pe unitate locativă) – 26 lei/lună

Taxe pentru ocuparea unui loc de parcare în zona centrală – parcometre

– 30 minute zona I – 4 lei
– 1 oră zona I – 8 lei
– 2 ore zona I – 16 lei


– 1 oră zona II – 3 lei
– 2 ore zona II – 6 lei
– 4 ore zona II – 12 lei

– Pierdere card/tichet – 104 lei/zi

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.