Se strică vremea. Atenție, se poate forma polei

Ninsoare pe drumul dintre Constanța și Ovidiu (foto: Constanța 100%, 28 noiembrie 2018)

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de precipitații, mai ales sub formă de ninsori, viscol și polei, valabilă în întreaga țară, până marți la orele prânzului.

Conform prognozei, în intervalul 17 decembrie, ora 12:00 – 18 decembrie, ora 12:00, în nordul și în estul Olteniei, în jumătatea de vest a Munteniei, Transilvania, Maramureș, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat nou de zăpadă, în general între 10 și 20 cm.

În prima parte a zilei de luni (17 decembrie), în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 metri, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși viteze de 70 – 80 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită.

Temporar, în estul, centrul și sud-estul țării, pe arii restrânse va fi polei sau ghețuș.

La nivelul Bucureștiului, prognoza meteo arată că, în intervalul analizat, vremea va fi închisă. În prima parte a zilei de luni (17 decembrie) va ploua, apoi ploaia se va transforma treptat în lapoviță și ninsoare. Până la sfârșitul perioadei stratul de zăpadă nou depus va fi de 5 – 8 cm, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 1 – 2 grade, în timp ce minima se va situa în jurul valorii de -1 grad Celsius.

ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă luni. 

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.