SEA-CONF 2020, eveniment internațional organizat online de Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

SEA-CONF 2020

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, cea de-a VI-a ediție a „Conferinței Internaționale SEA-CONF 2020”.

În premieră, de această dată, schimbul de idei și dezbaterile s-au desfășurat în mediul online, context în care platforma proprie a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” s-a dovedit a fi una performantă și s-a ridicat la nivelul cerințelor internaționale în domeniul comunicării virtuale.

Și ediția de anul acesta a Conferinței Internaționale SEA-CONF a fost structurată pe patru secțiuni: „Inginerie electrică, automatizare și informatică”, „Științe fundamentale, militare, lingvistice și sociale”, „Inginerie mecanică” și „Transport și management”. S-au înscris participanți din diferite țări, printre care amintim Bulgaria, Turcia, Croația, Ucraina, alături de cei din România care au susținut 150 de lucrări.

Conferința SEA-CONF reprezintă o inițiativă ambițioasă pentru comunitatea academică și științifică maritimă la nivel regional și internațional, care duce mai departe un demers științific mai vechi al instituției, Nav-Mar-Edu. An de an, manifestarea reunește participanți din diverse domenii de interes din învățământul de marină, din țară și din străinătate. Evenimentul reprezintă o oportunitate atât pentru organizatori, cât și pentru participanți de a fi la curent cu cele mai noi informații în domeniile de cercetare.

Deși s-a desfășurat în mediul online, conferința de anul acesta a adus din nou în atenție subiecte de interes pentru comunitatea academică și științifică din domeniul maritim, lansând o serie de dezbateri și punând bazele unor viitoare proiecte de cercetare comune. Lucrările înscrise și susținute în cadrul conferinței vor fi publicate în „Buletinul științific al Academiei Navale”.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Air France reia zborurile București - Paris

lun mai 25 , 2020
Air France a anunțat că va relua din 3 iunie zborurile pe ruta București – Paris, după o pauză de aproximativ două luni, în primă fază existând o singură frecvenţă pe săptămână, iar din 22 iunie cu operare zilnică, informează operatorul aerian. „Compania aeriană Air France anunţă reluarea zborurilor între […]
zbor air france

V-ar putea interesa și: