Deputatul Marian Crușoveanu, membru al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură, a prezentat agenților economici din domeniul HoReCa din sudul litoralului, la invitația primarului Cristian Radu și a OMD Mangalia, din sudul litoralului românesc, principalele avantaje pentru demararea proiectului Alternativa Techirghiol. La întâlnirea de astăzi, a punctat și stadiul proiectului și […]

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, recent, în cadrul unei ședințe ordinare, un proiect inițiat de primarul Radu Cristian, privind majorarea ajutorului de încălzire acordat persoanelor racordate la sistemul centralizat de termoficare, începând cu sezonul rece 2023-2024. Conform documentului, se va acorda sprijin financiar suplimentar la plata facturilor de încălzire, […]

La data de 10 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Constanța, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa și Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, au efectuat activități de control […]

Forțele Navele Române aduc un omagiu eroilor care și-au sacrificat viața în slujba Patriei, luni, 14 august, în orașele Constanța, Tulcea, Mangalia și Brăila. La Constanța,  Ziua Recunoștinței va fi marcată printr-o ceremonie militară și religioasă, care va avea loc între orele 08.30-09.30, la Monumentul „Crucea Marinarilor” de pe faleză. […]

Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a oferit detalii despre cadavrul descoperit azi în Mangalia. Polițiștii au anunțat că, în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei […]

Un eveniment deosebit, care nu lipsește din seria activităților premergătoare Zilei Marinei Române, este Ziua Porților Deschise în porturile militare. Fregate, corvete, nave purtătoare de rachete, monitoare fluviale, vedete blindate fluviale, standuri interactive cu tehnică și echipamente de infanterie marină și de scufundare, precum și multe surprize își așteaptă vizitatorii […]