Organizația Municipală PNL Constanța a transmis mass media un comunicat de presă în care afirmă că „regulamentul parcărilor în municipiul Constanța, în forma actuală, își dovedește utilitatea și importanța pentru orașul nostru.” „Cu sprijinul constănțenilor, dar și al specialiștilor, Regulamentul parcărilor a fost realizat astfel încât să ofere un cadru […]

Noi măsuri de resistematizare rutieră vor intra în vigoare începând de miercuri, 21 aprilie. Mai exact, 6 străzi din municipiul Constanța vor fi reconfigurate, circulația rutieră fiind organizată astfel: pe strada Ștefan Mihăileanu se va circula dinspre strada Griviței spre strada Cuza Vodă; pe strada Tudor Vladimirescu se va circula […]

Persoane necunoscute au incendiat intenționat un autoturism parcat în Tulcea. Poliţiştii au deschis o anchetă după ce au fost sesizaţi de către pompieri. Aceștia au stins flăcările care s-au extins la alte două maşini. Primul autoturism a fost distrus în întregime, celelalte două fiind avariate în proporţie de 30%. „În […]

Primăria Municipiului Constanța continuă programul de resistematizare rutieră din zonele rezidențiale care are ca scop decongestionarea traficului rutier și reducerea poluării. Începând de  miercuri, 21 aprilie, 6 străzi din municipiul Constanța devin artere rutiere cu sens unic. Circulația autovehiculelor se va desfășura astfel: – pe strada Ștefan Mihăileanu se va […]

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, implementează noi măsuri de resistematizare rutieră în zonele rezidențiale. Astfel, începând de miercuri, 21 aprilie, 6 străzi vor fi reconfigurate prin introducerea regimului de sens unic: strada Ștefan Mihăileanu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Griviței spre strada Cuza Vodă; strada […]