Sebastian Lăzăroiu: „Dacă nu ne arătăm mușchii cu Austria, rămânem victime pentru totdeauna. OMV, Erste și Raiffaisen pregătesc bugete uriașe pentru jurnaliști, oengeuri și politicieni”

Sebastian Lăzăroiu, scriitor, sociolog și politolog român, fost consilier prezidențial și fost ministru al muncii, a scris pe pagina sa de socializare că România nu ar trebui să aibă decât o strategie în relația cu Austria: retorsiunea.

„În mod normal, pentru România, de mâine încolo, n-ar trebui să existe decât strategia retorsiunii. Și-o să vă spun și de ce. Nu, nu e pentru că suntem frustrați și trebuie să facem un mic tantrum.

Deja nu mai e vorba de admiterea în spațiul Schengen, e vorba de un loc care ni se alocă pentru multe generații. Băiatul bun la toate, care furnizează forță de muncă, consumă mărfuri și servicii, cară cereale de la o graniță la alta, asigură trasee pentru transport de armament, păzește fruntariile de migranți nedoriți, dar nu stă niciodată, niciodată!, la masă cu băieții mari, îmbârligați cu celălalt co-decident al Uniunii Europene, anume Vladimir Putin.

În condițiile astea, dacă nu ne arătăm mușchii cu Austria, rămânem victime pentru totdeauna. Așa se naște Pro-Europa. O periferie a Uniunii Europene, cu Bulgaria și România, locuită de oameni blânzi și pro-europeni. Nu chiar europeni, deci, ci pro-europeni.”, a scris acesta.

    Lăzăroiu a mărturisit însă că acest lucru este destul de greu de făcut.

    „Să-ți arăți mușchii cu Austria e destul de greu, fiindcă, începând din seara asta, OMV, Erste și Raiffaisen pregătesc bugete uriașe pentru jurnaliști, oengeuri și politicieni, iar de mâine urmează să fim convinși că n-are nimeni nimic cu noi, că nu trebuie să fim isterici, nici paranoici, că se mai întâmplă, că bla-blabla, că poate data viitoare, că trebuie să fim raționali, pentru că pro-europenii de nădejde așa sunt, raționali. Iar refrenul ăsta o să-l audă și copiii voștri și copiii copiilor voștri, mă rog, cei care nu vor fi trecut definitiv granița, ca să nu mai fie pro-europeni, ci europeni adevărați.

    Iar cei care nu vor apuca niciun bănuț de la OMV și Erste vor sfârși prin a se supune instinctelor neaoșe (bine cunoscute deja austriecilor și rușilor) și se vor sfâșia între ei, aruncând vina de la unul la altul (ba din cauza ta, că ești corupt, ba din cauza ta, că ești socialist, ba din cauza ta, că ești popular, ba din cauza ta, că ești trădător de țară).”


    Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

    Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

    Un comentariu la “Sebastian Lăzăroiu: „Dacă nu ne arătăm mușchii cu Austria, rămânem victime pentru totdeauna. OMV, Erste și Raiffaisen pregătesc bugete uriașe pentru jurnaliști, oengeuri și politicieni”

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Next Post

    Austria votează împotriva integrării României și Bulgariei în Schengen

    joi dec. 8 , 2022
    Austria opune aderării României şi Bulgariei la Schengen, anunţă ministrul Gerhard Karner înainte de reuniunea JAI. „Voi vota astăzi împotriva extinderii Schengen către România şi Bulgaria”, a declarat Karner, citat de Wiener Zeitung. „Este greşit ca un sistem care nu funcţionează în multe locuri să fie extins în acest moment”, […]

    V-ar putea interesa și: