Grupul Iulius a semnat în primele nouă luni din 2024 contracte de închiriere pentru 47.900 mp, noi şi prelungiri. Dintre tranzacţiile noi, se remarcă o tranzacţie de 8.000 mp la Cluj-Napoca, recent finalizată, cu un client din domeniul IT, cu dezvoltare de produs, aceasta fiind, potrivit datelor din piaţă cea mai mare tranzacţie din afara Bucureştiului, din acest an, scrie Ziarul Financiar.
„Clădirile noastre de birouri sunt integrate în proiecte mixte, ceea ce înseamnă că angajaţii care lucrează aici au acces la întreaga gamă de servicii disponibile, extrem de variate şi de utile. De la sute de magazine, food court, restaurante, centru de fitness, hipermarket, cinema, până la grădini urbane, centre de evenimente, servicii necesare zi de zi, dar şi instituţii publice, unde îşi pot rezolva, poate în pauza de masă, diverse chestiuni birocratice, cum ar fi schimbarea cărţii de identitate sau a permisului auto“, a spus Sebastian Mahu, head of asset management, IULIUS.
În ultimii doi ani printre funcţiunile care au câştigat teren pe piaţa de office au fost şcolile private, care s-au poziţionat aproape de locul de muncă al părinţilor, cât şi clinicile medicale, oamenii fiind tot mai interesaţi de servicii medicale, investiţiile în sănătate crescând odată cu veniturile.
„Un segment de servicii pe care îl integrăm în toate clădirile noastre de birouri este cel medical. Însă, în mod particular la Palas Campus Iaşi şi, de curând, în ansamblul mixed-use Iulius Town Timişoara, am reuşit să consolidăm veritabile huburi medicale, cu servicii multidisciplinare, unele în premieră. De exemplu, angajaţii din Iulius Town şi nu numai au acces la mai multe specializări medicale, în acelaşi loc, cum ar fi: cabinet de medicina familiei deschis non-stop, o sală de intervenţii chirurgicale maxilo-faciale, o clinică stomatologică cu laborator pentru lucrări protetice realizate chiar şi în aceeaşi zi, precum şi un centru de chirurgie plastică, parte a celei mai mari reţele de clinici de estetică medicală din România“, a subliniat Sebastian Mahu. Operatori medicali avem şi la Iaşi, în clădirile de birouri dezvoltate la Palas şi Palas Campus. Cei 14.000 de angajaţi au acces la servicii medicale din domeniile cardiovascular, neurologic, oncologic, chirurgie estetică, fertilizare in vitro, analize medicale şi altele. Totodată, Kinetic Sport&Medicine s-a relocat mai aproape de corporatişti, din altă zonă a Iaşului la parterul Palas Campus.
Gradul de închiriere al birourilor, la nivel de reţea, este de 98 -100%. Portofoliul de parteneri al companiei IULIUS este compus, preponderent, din companii globale, cu zeci sau sute de angajaţi local, din domenii precum IT, automotive, outsourcing, cu care avem colaborări de peste 5 – 10 ani sau mai mult.
„Sunt companii care au crescut organic în reţeaua noastră de birouri, la Iaşi, Cluj-Napoca sau Timişoara. Apoi, avem companii internaţionale care abia acum intră în România sau activează de puţin timp în ţara noastră şi care au echipe mai mici, dar planuri de creştere în perioada următoare. Chiar dacă, cu excepţia Palas Campus, care s-a inaugurat anul trecut, la prima vedere portofoliul nostru a rămas constant în ultimii 5 ani, am trecut prin schimbări majore. Avem un număr mai mare de chiriaşi cu o medie de suprafaţă mai mică. Practic, spaţiul este folosit mai eficient, sunt puţine companii cu „rezerve“, ceea ce pentru noi era un obiectiv pe care îl aveam şi înainte de pandemie, a explicat directorul.
Nu în ultimul rând, dincolo de servicii şi comercial, mulţi corporatişti caută şi o componentă de rezidenţial în proximitatea birourilor, motiv pentru care dezvoltatorii vin şi cu noi construcţii de apartamente în proximitatea birourilor.
„Tendinţa actuală pe piaţă este de a crea proiecte mixte: office cu retail, office cu rezidenţial, office cu spaţii de recreere – parcuri – sau chiar toate înglobate. Astfel, la Iaşi, suntem foarte aproape să finalizăm prima clădire rezidenţială din portofoliu, cu 44 de apartamente premium“, a spus Sebastian Mahu.
Cum s-a schimbat procesul de închiriere birouri în 2024 vs 2019 din perspectiva Iulius? Executivul grupului condus de Iulian Dascălu explică faptul că în prezent, faţă de perioada de dinainte de pandemie a crescut durata încheierii unei tranzacţii pentru închirierea spaţiilor de birouri, iar în procesul de analiză sunt implicaţi şi angajaţii. Ei sunt cei care influenţează destul de mult hotărârea privind alegerea locaţiei, în funcţie de mai multe criterii, cum ar fi: accesibilitatea facilă a locaţiei, atât rutieră, cât şi pietonală; modul cum e conectată cu oraşul; vizibilitate – sediul să fie situat într-o clădire emblematică; nu în ultimul rând, clădirea să fie integrată într-un proiect mixt, unde să fie disponibile cât mai multe servicii pentru angajaţi.
„În lista de servicii sunt multe cerinţe: opţiuni variate pentru masă, pentru socializare, facilităţi pentru sport, spaţii verzi sau chiar parcuri, servicii medicale, supermarket, locuri de parcare. Nu în ultimul rând, se analizează cu atenţie şi caracteristicile clădirii. Iluminatul natural este unul din criteriile esenţiale, apoi sistemul de climatizare şi restul parametrilor specifici clădirilor verzi inteligente, care garantează eficienţa energetică, dar şi un birou cu un confort ridicat. Noile generaţii acordă o atenţie deosebită sustenabilităţii, implicându-se activ în proiecte specifice. Toate sunt aspecte cheie pe care atât angajatorii, cât şi angajaţii le iau în considerare într-un grad mai mare decât înainte, indiferent că vorbim de un contract nou de închiriere sau de o prelungire“, a subliniat Sebastian Mahu. Pe de altă parte, el explică faptul că spre deosebire de 2019, cererea pentru spaţii de birouri cu suprafeţe mai mici a crescut, dar cu menţiunea că se doreşte şi posibilitatea de creştere pe termen scurt sau mediu, ceea ce presupune din partea operatorului o flexibilitate sporită şi un know how avansat cu privire la gestionarea unui portofoliu mare de clienţi.