Secretarul de stat al SUA a reamintit că America va apăra România, dacă va fi atacată militar

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a avut, în cursul zilei de vineri, 11 februarie, o nouă convorbire prin telefon cu secretarul apărării al SUA, Lloyd J. Austin, în contextul amplului proces de consultare pe care SUA îl derulează cu România, ca partener strategic important în regiune, precum și cu alți aliați din cadrul NATO.

Temele principale ale convorbirii au vizat ultimele evoluții complexe ale situației de securitate de la granițele Ucrainei, respectiv consolidarea prezenței SUA pe flancul estic al NATO.

Cei doi oficiali au abordat extins modalitatea gestionării crizei de securitate actuale. Ministrul Dîncu a transmis faptul că România urmărește cu îngrijorare evoluția stării de securitate din regiune și este pregătită să adopte, alături de aliați, cele mai potrivite măsuri defensive, în funcție de situația concretă.

„Secretarul apărării al SUA, Lloyd J. Austin, a subliniat angajamentul ferm și solidaritatea țării sale față de aliații europeni, accentuând faptul că Articolul 5 al NATO este și va rămâne primordial.”, spune MApN.

Iată ce spune articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic, semnat în Washington DC, pe 4 aprilie 1949:

Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor părţilor şi, în consecinţă, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, va sprijini partea sau părţile atacate, prin realizarea imediată, individual şi împreună cu celelalte părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, în vederea restabilirii şi menţinerii securităţii în spaţiul Atlanticului de Nord. Orice astfel de atac armat şi toate măsurile adoptate ca urmare a acestuia vor fi imediat aduse la cunoştinţă Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după adoptarea de către Consiliul de Securitate a măsurilor necesare pentru restabilirea şi menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

Vă recomandăm și:

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Guvernul va discuta în scurt timp despre ridicarea stării de alertă

Sat Feb 12 , 2022
Decizia ridicarea stării de alertă după aproape doi ani, urmează să fie discutată în Guvern în scurt timp. Acest lucru va duce la anularea majorității restricțiilor, dar purtarea măștii de protecție va fi recomandată în continuare în anumite spații, chiar dacă nu va mai fi o obligație, a declarat, sâmbătă, […]
stare de alerta