Secretul sensurilor unice din Constanța

Atunci când iei decizia să înființezi sensuri unice noi trebuie să ai o fundamentare. Asta înseamnă, în țările civilizate, un studiu de trafic. Cam asta spunea – pe bună dreptate, actualul primar, Vergil Chițac, în campania electorală.

Am solicitat Primăriei Constanța, bazându-ne pe prevederile Legii 544 privind liberul acces la informații de interes public, să ne pună la dispoziție studiile de trafic care au stat la baza înființării de sensuri unice pe Nicolae Iorga, Ion Rațiu și Poporului (începând cu 25 martie) și în perimetrul perimetrul bulevardul Mamaia – strada Ion Rațiu – bulevardul Tomis – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – strada Soveja (începând cu 5 mai 2021).

După cele zece zile legale, Primăria Constanța ne-a spus că pregătirea răspunsului necesită un timp mai îndelungat. După încă o perioadă, am primit următorul răspuns.

„Măsurile de sistematizare (instituire sensuri unice), au fost implementate de către S.C. Confort Urban S.R.L., administratorul tramei stradale cu avizul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, Serviciul Rutier.”

Acesta nu este, de fapt, un răspuns. În orașe înfrățite cu Constanța (cum ar fi Fort Lauderdale, SUA), schimbările în trafic se fac după o analiză amănunțită, care se întinde pe zeci de pagini, care studiază toate elementele de trafic.

Răspunsul Primăriei Constanța face însă, în opinia noastră, lumină: NU EXISTĂ astfel de studii de trafic. Sensurile unice sunt implementate de către Confort Urban SRL, societatea Primăriei Constanța.

Aici se ridică o altă problemă. Primăria spune că sensurile unice au fost instituite cu avizul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, Serviciul Rutier. Prezent în emisiunea „Realitatea locală”, pe care o moderez, la Dobrogea TV, șeful serviciului, comisarul Constantin Stoian, a declarat că în această comisie sunt circa 10 persoane, că Poliția Rutieră are un singur reprezentant și a spus clar că unele din aceste sensuri unice sunt oportune, altele deloc, și că ele sunt una din cauzele pentru care a crescut aglomerația în trafic.

Primarul Vergil Chițac l-a contrazis pe comisar, spunând că Poliția Rutieră ar fi fost de acord.

Pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate, am solicitat Primăriei Constanța, bazându-ne tot pe Legea 544, să ne pună la dispoziție câte o copie după ședințele Comisiei de Circulație în care s-a decis instituirea sensurilor unice amintite mai sus.

Într-un răspuns sfidător – în opinia noastră – și agramat (cu virgulă între subiect și predicat), Primăria Constanța ne-a răspuns:

„Procesele verbale ale Comisiei de Circulație, sunt documente interne care conțin date confidențiale ale solicitanților ce au fost analizate în cadrul ședințelor și nu de inters public.”

Ce ar putea fi aceste „date confidențiale ale solicitanților?” Un singur lucru: numele și prenumele. Când vorbim de decizii care afectează zeci de mii de oameni, argumentul primăriei nu are sens.

Să presupunem însă că primăria nu ar vrea sau nu ar avea voie să dezvăluie numele unor persoane. Dacă era de bună credință, ar fi anonimizat numele și ne-ar fi pus la dispoziție documentele. Am fi putut astfel să vedem, și noi, și voi, care instituții au fost de acord și care nu cu instituirea acestor sensuri unice.

Lipsa unui răspuns ne face să credem că primăria nu vrea ca instituția să-l pună într-o lumină proastă pe actualul primar. Repetăm: dumnealui spune că Serviciul Rutier a fost de acord cu sensurile, Serviciul Rutier spune că nu a fost de acord.

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Facebook, și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

8 comentarii

  • dan t. coman

    De la “era Mazăre” inapoi la “era Mihăieși”, ptr ca constănțenii cred că “democrația” înseamnă să înlocuiești “incompetentii si hoții lor” cu “incompetentii si hotii noștrii”.

  • si nu putem face ceva??? Primaria ne trateaza de sus, impunand tot felul de absurditati. Ne trebuie o asociatie, o organizatie cetateneasca, care sa miste lucrurile si sa ii dea in judecata!

  • Nu am crezut ca imi va parea rau ce am votat.
    Acum sincer imi pare rau.
    Se pare ca nici pnl
    Nici usr nu reprezinta o oferta serioasa
    In final
    Nu sa schimbat nimic
    Decit
    Niste incompetenti
    Cu altii!

  • Vesnicele dejectii umane care se inlocuiesc unii pe altii…Ma intreb cum ar fi fost lucrurile sub conducerea lui Stelian Ion?

  • Ai luat o decizie. Vezi că nu da rezultate, ar trebui să revii la situația inițială. O logică minimală, pe care angajații animalului fără flota nu o au.

Leave a Reply

Your email address will not be published.