Senatorul constănțean Ștefan Mihu, raport de activitate parlamentară: „Am acordat o atenție prioritară propunerilor, inițiativelor și doleanțelor ridicate de către cetățenii din municipiul și județul Constanța”

Ștefan Mihu, senator PSD, raport activitate

Senatorul constănțean Ștefan Mihu, PSD, și-a prezentat raportul de activitate parlamentară pentru anul 2019. Un gest de respect față de cei care l-au votat și nu numai, nu gest normal, pe care însă, din păcate, îl fac puțini aleși locali. Ba unii, deși sunt obligați prin lege, refuză să prezinte astfel de rapoarte (consilierii locali, de pildă).

Revenind la senatorul Ștefan Mihu, acesta subliniază, de la început, că dincolo de aspectele de interes deosebit pentru România, a acordat o atenție prioritară propunerilor, inițiativelor și doleanțelor ridicate de către cetățenii din municipiul și județul Constanța.

„Stimați cetățeni ai Municipiului și Județului Constanța, în calitate de reprezentant al Municipiului și Județului Constanța, din partea Partidului Social Democrat, doresc să vă prezint, în cele ce urmează, o sinteză a principalelor repere care au stat la baza activității mele, la nivelul anului pe care tocmai l-am încheiat, în calitate de senator în Parlamentul României, precum și de Vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital, respectiv de Membru al Comisiei economice, industrii și servicii.

De la început, țin să subliniez că, în întreaga mea activitate în Parlament, am acordat și voi acorda, în continuare, o atenție prioritară – dincolo de aspectele de ordin general, de interes deosebit pentru țară – propunerilor, inițiativelor și doleanțelor ridicate de către cetățenii Municipiului și Județului Constanța. Mă refer aici atat la aspecte de natură economică și socială – inclusiv promovarea și creșterea potențialului turistic excepțional al arealului nostru, cu accent pe modernizarea și racordarea la circuitul turistic a unor noi zone de interes deosebit în domeniu, în paralel cu reabilitarea unor așezăminte și monumente istorice reprezentative ale Municipiului și Județului Constanța – cât și la chestiuni concrete cu relevanță privind comunitățile locale, politicile de protejare a mediului și, în general, viața de zi cu zi a cetățenilor noștri.

În același timp, în activitatea mea la nivelul Senatului României, am avut permanent în vedere principalele prevederi și obiective ale Programului de Guvernare al Partidului Social-Democrat, cu impact nemijlocit pentru Municipiul și Județul Constanța, în acord firesc, de altfel, cu mandatul pe care ni l-au acordat cetățenii, precum și cu larga susținere acordată de aceștia obiectivelor menționate”, a spus acesta.

Senatorul social-democrat a urmărit reflectarea la nivelul dezbaterilor din Senatul României a preocupărilor și obiectivelor constănțenilor pe care le-a înaintat sau prezentat sub forma inițiativelor legislative. De asemenea, a supus atenției ministerelor de resort și altor instituții abilitate interpelari și întrebări privind probleme de actualitate ale vieții politice și social-economice ale Municipiului și Județului Constanța.

„În cele ce urmează, am să încerc să creionez, foarte sintetic, unele dintre cele mai semnificative și, aș zice vizibile, rezultate ale activității mele parlamentare, fie că este vorba de inițiative legislative, fie de declarații politice, interpelări și întrebări, pe care am avut onoarea să le promovez direct la nivelul Parlamentului Romaniei.

În perioada de activitate parlamentară, am înaintat sau prezentat de la tribuna Senatului Romaniei, împreună cu colegi din PSD, din coaliția parlamentară majoritară și/sau din comisiile de specialitate ale Senatului, în care activez, un număr de 85 de inițiative legislative, focalizate în mod prioritar pe palierul politicilor economice și financiar-fiscale ale țării, precum :

  • modificarea Codului fiscal ;
  • protecția consumatorilor față de dobanzile excesive ;
  • protecția consumatorilor față de executarile silite abuzive sau intempestive;
  • protecția consumatorilor față de riscul valutar în contractele de credit ;
  • protecția consumatorilor contra cesiunilor speculative de creanțe;
  • modificarea Legii privind internshipul;
  • modificarea Legii privind responsabilitatea fiscal-bugetară;
  • cadastrului și a publicității imobiliare.

În același timp, între alte inițiative legislative la care m-am asociat, aș dori să le menționez pe cele referitoare la:

  • aprobarea obiectivului de investiții în Spitalul Militar Regional «Mihail Kogalniceanu» ;
  • modificarea Legii privind reforma în domeniul sănătății ;
  • completarea Legii privind Serviciul de alimentare cu apa și canalizare ;
  • înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații ;
  • Legea manualului școlar;
  • aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Brașov-Bacau ;
  • organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru problemele rezerviștilor și veteranilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională ;
  • sprijin financiar acordat de statul roman Schitului romanesc « Prodromu », de la Muntele Athos ;
  • modificarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • pensiile militare, propunere legislativă la care am depus și amendamente în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții SCMD.

Referitor la declarațiile politice, am avut în vedere abordare unor tematici de interes larg, cu relevanță deosebită pentru țară, precum :

  • Cazinoul Constanța ;
  • 101 ani de la Marea Unire ;
  • Ziua Constituției;
  • Agricultura romaneasca, încotro? ;
  • Aderarea Romaniei la spațiul Schengen;
  • Locuri de munca pentru tinerii absolvenți de facultate ;
  • Repatrierea rezervei de aur a Romaniei ;
  • Evoluții post-moțiunea de cenzură pe scena politică romanească.
  • Ziua Europei
  • Deschiderea noului an scolar  în învațămantul preuniversitar.

De asemenea, am supus atenției ministerelor și altor instituții de resort, în funcție de problematică, un număr 11 interpelări – dintre care 4 au fost adresate direct Primului Ministru al Romaniei – precum și 2 întrebări, referitoare la probleme de actualitate ale vieții politice și social-economice ale țării, cu accent pe cele cu impact direct pentru Municipiul și Județul Constanța.

Între interpelarile și întrebările adresate, în perioada considerată, ministerelor și instituțiilor centrale, menționez :

  • Cazinoul Constanța ;
  • Reînființarea flotei comerciale maritime a României ;
  • Radiocomunicațiile navale pentru porturile romanesti la Marea Neagră ;
  • Situația Spitalului Clinic C.F. Constanța ;
  • Reorganizarea ANAF, cu accent pe apropierea organelor fiscale de contribuabili;
  • Necesitatea unui control sporit al calității produselor alimentare ambalate destinate populației juvenile ;
  • Combaterea fenomenului “Zombie” ;
  • Monumentul Tineretului de la Straja ;
  • Disfuncționalități în utilizarea voucherelor de vacanță ;
  • Perspectivele agriculturii ecologice în Romania ;
  • Casa Romana de Comerț agroalimentar “Unirea” ;
  • Corelarea mai stransă a structurii anului școlar cu obiectivele promovarii turismului romanesc ;
  • Dimensiunile alarmante ale fenomenului “mamelor minore” ;
  • Contribuția Misiunilor diplomatice ale Romaniei la imaginea țării peste hotare.”

În încheierea raportului, senatorul Ștefan Mihu ii asigura pe constănțeni ca demersurile pentru atingerea obiectivelor propuse in mandatul său vor continua și în anul 2020.

„Nu pot omite, în scurta mea prezentare, unele succinte considerații referitoare la  schimbările survenite pe scena politică romanească în a doua jumatate a anului 2019 și impactul lor asupra activității parlamentare.

Din păcate, frămantările și convulsiile politice la care am făcut referire nu au fost totdeauna benefice pentru PSD, reușind să submineze stabilitatea și coeziunea coaliției parlamentare PSD-ALDE și, în cele din urmă, să conducă la destrămarea ei și la succesul moțiunii de cenzură. Ca rezultat direct și imediat, au fost stopate sau îngreunate considerabil eforturile PSD de a-și duce la bun sfarșit programul de guvernare și au fost puse sub semnul întrebării, în mod implicit, nu puține demersuri legislative. În circumstanțele menționate, a avut loc instalarea unei noi majoritați parlamentare, aș zice a unei majorități parlamentare ad-hoc, care, foarte sintetic, poate fi definită ca « pestriță » și deosebit de fragilă. Această nouă « majoritate », cu sau fără ghilimele, a reușit să înghesuie, în aceeași « barcă » politică- pentru cat timp, rămane de văzut – partide cu viziuni politice diferite sau, cel puțin, departe de a fi coerente!

Am sa concluzionez, aici, sintetica mea prezentare, asigurandu-i, și pe această cale, pe toți cetățenii Municipiului și Județului Constanța, de deplina mea deschidere și disponibilitate de a veni în întâmpinarea problemelor concrete cu care aceștia se confruntă, inclusiv prin aducerea chestiunilor respective, spre evaluare și justa soluționare, în atenția ministerelor și altor instituții de resort ale țării !

Doresc, totodată, să mă folosesc de prilejul oferit de prezentarea acestui raport, pentru a vă mulțumi pentru încrederea și sprijinul dvs., precum și pentru mandatul pe care mi l-ați acordat pentru a vă reprezenta și promova interesele, inițiativele și propunerile în Parlamentul Romaniei, asigurandu-vă și pe această cale că mă voi implica direct, cu toata energia, în ceea ce privește cat mai rapida și corecta lor soluționare!

Vă doresc un 2020 cat mai reușit, cu sănătate, fericire, prosperitate și împliniri, alături de familiile dumneavoastra și de cei dragi.”, a mai spus senatorul.

Ștefan Mihu se află la primul mandat de parlamentar.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

RADET Constanța angajează muncitori care să lucreze la modernizarea rețelei de transport agent termic preluată de la Electrocentrale S.A.

vin ian. 17 , 2020
Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice din Constanța face angajări. Sunt disponibile aproximativ 25 de posturi de sudori, instalatori, operatori puncte termice, macaragii, buldoexcavatoristi, cititori contoare și muncitori necalificați care să lucreze la modernizarea rețelei de transport agent termic preluată recent de R.A.D.E.T de la Electrocentrale SA. „Pentru diminuarea […]
radet constanta

V-ar putea interesa și: