Seniorii Constanței, premiați pentru contribuția pe care au avut-o la viața comunității

Începând de mâine, 22 decembrie, 233 de vârstnici vor primi acasă, prin mandat poștal, sumele oferite de administrația locală. Vor fi premiați seniorii pentru care au fost depuse cereri în perioada 01.11.2021-07.12.2021.

Lună de lună, seniorii Constanței care împlinesc 80, 90, 100 de ani și cei care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie sunt celebrați de Primăria Constanța. În acest fel, municipalitatea îi răsplătește pentru contribuția adusă la clădirea orașului nostru.  

Primăria Constanța le oferă locuitorilor ei care au împlinit aceste venerabile vârste următoarele sume: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol.

Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente:

– cerere tip;

– copie conform cu originalul a certificatului de naștere;

– copie conform cu originalul a cărții de identitate;

– copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie.

Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08.30-16.30, iar în ziua de joi între orele 08.30 – 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.

Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Un comentariu la “Seniorii Constanței, premiați pentru contribuția pe care au avut-o la viața comunității

  1. Expresiea „copie conform cu originalul” creează impresia ca există și „copie neconform cu originalul”.
    Iar o lege zice că o instituție a statului Romania nu mai trebuie să ceară copie după un act emis de o instituție a statului Romania, ori la Constanța nu e Romania?
    Și ar mai fi multe.
    Hai, La mulți ani! Tradiționali.
    Hai, Desteaptă-te romane!
    Hai că poți.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

ÎPS Teodosie tună și fulgeră împotriva certificatului verde

mar dec. 21 , 2021
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, cum consideră protestul de la Parlamentul împotriva introducerii certificatului verde la locul de muncă. „Dacă li se iau oamenilor şi dreptul la muncă, cred că asta nu e în regulă. În ce constă certificatul? Să se vaccineze, nu? […]