Septimiu Bourceanu: „Constanța va avea un Spital de Pediatrie nou, modern, dotat, utilat”

Cristina Schipor, director DSP Constanța, Septimiu Bourceanu, senator PNL, Manuela Pătrășcoiu, director CNI

„Constanța va avea un Spital de Pediatrie nou, modern, dotat, utilat”, a anunțat Septimiu Bourceanu, senator PNL. Și promite că nu e glumă.

„Știți nevoia aceea acută de a primi o veste bună după o tragedie? Ei bine, iată că, după evenimentul trist de vineri, a apărut și o rază de speranță. Constanța va avea un Spital de Pediatrie nou, modern, dotat, utilat, cu o capacitate de 165 de pacienți. Nu este o glumă, este o realitate și deja a fost depășit stadiul de “Poate”, “Vom vedea” sau “Încercăm”. Vă spun aceasta pentru că am fost astăzi împreună cu directorul Direcției de Sănătate Publică, doamna Cristina Schipor, la sediul Companiei Naționale de Investiții acolo unde s-a semnat procesul verbal de predare primire și astfel C.N.I. va lua o clădire dezafectată și o transforma într-un spital modern.”, a spus parlamentarul liberal.

Senatorul a menționat și echipa care a lucrat la proiect.

„Știu despre acest proiect și l-am susținut de la faza de vis al unei echipe inimoase de la D.S.P. Constanța, o echipă care a lucrat non-stop, a depășit toate obstacolele și a dat dovadă de o determinare rar întâlnită în zilele noastre. Acești oameni mă fac să cred că dorința de a avea un sistem sanitar mai bun, de a dovedi că se poate, încă există. Echipa care a lucrat și lucrează la acest proiect este alcătuită din: Cristina Schipor, președinte, Carmen Rusu, secretar, membri: dr. Ramona Iliuță, dr. Valentin Broască, dr. Mihaela Cocu și dr. Cristina Mihai. Alături de constănțenii noștri este și președintele C.N.I., Manuela Pătrășcoiu, cu care am stat de vorbă în mai multe rânduri și a înțeles necesitatea și urgența acestui spital. Vă rog să vă alocați câteva secunde din timpul vostru și să citiți numele acestor constănțeni, pentru că merită. Determinarea lor transformă o clădire veche și părăsită într-un spital nou, de care Constanța are mare nevoie. Felicitări!”, a mai spus Septimiu Bourceanu.




Un comentariu la “Septimiu Bourceanu: „Constanța va avea un Spital de Pediatrie nou, modern, dotat, utilat”

  1. Spital nou? Nuuu. Va fi intr-o cladire veche. Sa vedem dc va avea toate autorizatiile si sa vedem in timp ce bacterii vor iesi din zidurile alea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Următorul articol

Guvernul Cîțu a fost demis

mar oct. 5 , 2021
Moţiunea de cenzură a trecut, conform numărătorii paralele PSD şi USR, ceea ce înseamnă că Guvernul Cîţu este demis. La această oră sunt numărate voturile, fiind aşteptat anunţul oficial. Au fost exprimate 281 de voturi. Pentru ca moţiunea să treacă, erau necesare 234 de voturi. „Guvernul Cîţu a fost demis […]
florin citu

V-ar putea interesa și: