Sfaturile financiare ale unui fost director de școală, ajuns la 91 de ani

Nicolae Chivu primește premiul de la Alina Ceauș, director de retail BRD Constanța
Nicolae Chivu primește premiul de la Alina Ceauș, director de retail BRD Constanța

Să ai 91 de ani și să fii și clientul unei singure bănci de 18 este un motiv de laudă. Așa s-a gândit și BRD Constanța, care l-a premiat pe Nicolae Chivu, unul dintre clienții seniori (1.000 de lei, un tort și o șampanie, înmânate de Alina Ceauș, director de retail).

Domnul Chivu a copilărit într-o casă care era și sediu de bancă populară. A înțeles de atunci cât de important este să economisești. S-a ghidat după îndemnuri ca ”Adună la tinerețe ca să ai la bătrânețe”, care circulau în epocă.

”Am căutat să-mi rămână nu în fiecare zi, dar în fiecare lună ceva de pus deoparte”, a spus el.

În calitate de cap de familie, nu avea altă opțiune pentru a-și susține copii.

”Niciodată oamenii, și în special tinerii, nu au fost obligați să facă economii. Orânduirea socială pe care o trăim te aruncă oricând, te debarcă. Ce faci dacă atunci când ai fost în timpul muncii nu ai pus nimic deoparte?”, a întrebat retoric Nicolae Chivu, care în timpul vieții active a fost profesor și director de școală.

A citat și din Kant (cea mai bună metodă de a educa omul este munca) și din Sf. Apostol Pavel (Cine nu muncește nu mănâncă).

”Important este ca la sfârșitul vieții să puteți să spuneți că v-ați făcut datoria”, spune Nicolae Chivu.

BRD (2)
Au ciocnit un pahar de șampanie

Cu această ocazie, BRD a prezentat și o ofertă pe care o are pentru seniori.

În desfăşurare până la sfârşitul lunii noiembrie, promoţia BRD Senior le oferă pensionarilor care aleg să-şi încaseze pensia în cont deschis cu card ataşat la BRD şansa de a câştiga una dintre cele 126 de pensii oferite de bancă.

În promoţie sunt incluse o gamă largă de produse şi servicii dedicate, clienţii beneficiind de comisioane 0 la încasarea lunară a pensiei, deschiderea de cont, emiterea şi reînnoirea cardului Maestro, retragerea de numerar de ATM-urile şi POS-urile BRD, interogarea soldului la ATM-urile BRD, plata facturilor prin ATM-uri sau canalele la distanţă sau plăţile către alţi clienţi BRD, tot prin intermediul canalelor bancare la distanţă. De asemenea, clienţii beneficiază de dobânzi preferenţiale atât la creditele de nevoi personale, cât şi la depozitele şi conturile de economii deschise la BRD.

Depozitele la termen le sunt oferite seniorilor la dobânzi speciale, mai mari cu 0,10% decât dobânda standard. De asemenea, contul de economii Atucont în lei beneficiază de un bonus de 0,25% faţă de dobânda standard.

Creditele de nevoi personale Expresso sunt oferite cu  reducere de 10% la dobânda fixă pentru împrumuturile de până la 68.000 de lei, şi de 5% la marja indexabilă pentru creditele în valoare de până la 15.000 de euro.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Planetariul din Constanța intră în era digitală (și își schimbă și fotoliile)

mar nov. 3 , 2015
Acum câteva săptămâni, când soția mea a fost cu elevii săi la Delfinariu și Planetariu, a remarcat modul în care arată acesta din urmă (elevii au parte de oferte extrem de convenabile). A remarcat, să ne înțelegem, la modul negativ. Scaunele erau cea mai mare problemă: poziția era extrem de incomodă. […]

V-ar putea interesa și: