Și-au înjurat și amenințat soțiile, acum nu mai au voie să se apropie de ele

politia

Doi bărbați și-au înjurat soțiile, le-au amenințat și acum nu mai au voie să se apropie de ele, pentru că polițiștii au emis ordine de protecție provizorii. În plus, le-au întocmit și dosare penale. Un alt bărbat a făcut acest lucru chiar cu mama sa.

La data de 30 aprilie, în jurul orei 23.45, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Constanța despre producerea unui conflict la locuința sa. Deplasați la fața locului, polițiștii constănțeni au identificat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care, pe fondul unor discuții în contradictoriu, i-ar fi adresat concubinei cuvinte și expresii jignitoare și ar fi împins-o, creându-i astfel o stare de temere.

La data de 1 mai, în jurul orei 18.30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Constanța, despre producerea unui scandal la locuința sa. Deplasați la fața locului, polițiștii constănțeni au identificat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care, în urma unor discuții în contradictoriu, i-ar fi adresat mamei sale cuvinte și expresii jignitoare și ar fi amenințat-o cu acte de violență.

Tot pe 1 mai, în jurul orei 19.15, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Constanța, despre producerea unui scandal la domiciliu. Deplasați la fața locului, polițiștii constănțeni au identificat un bărbat, în vârstă de 49 de ani, care, în urma unor discuții în contradictoriu, i-ar fi adresat soției cuvinte și expresii jignitoare și ar fi amenințat-o cu acte de violență.

În cauze, polițiștii au emis ordine de protecție provizorii conform procedurilor legale, întocmind dosare penale.


energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.