România a ajuns groapa de gunoi a Europei. În Portul Constanța ajung des gunoaie aduse cu containerul din diverse țări. Acum a venit rândul Norvegiei. Gunoaiele mai ajung și pe cale terestră.
În data de 21.04.2021, în urma unor activități informative desfășurate de cătrepolițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanțaau descoperit un container sosit în Portul Constanţa din Norvegia, încărcat, conform documentelor, cu părți și accesorii auto cu un grad de uzură de 15%. Bunurile erau în greutate de aproximativ 11.000 kilograme şi erau destinate unei firme de pe raza judeţului Suceava, care efectua activități de import în România.
În urma verificărilor s-a stabilit că mărfurile erau declarate în fals la autoritatea vamală, fiind, în fapt, deşeuri neconforme cu documentele prezentate autorităţii vamale. În cauză a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa, cât și returnarea containerului încărcat cu deșeuri către țara de origine.
În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea de acte nereale și import ilegal de deșeuri.
Articole similare:
Amenzi de 30.000 lei și confiscarea mașinii pentru cei care aruncă deșeurile la întâmplare