Și pesediștii constănțeni suferă de „orbire politică”

Scriam recent despre un caz pe care l-am numit „orbire politică”. O consilieră municipală PNL care crede că orașul Constanța este un minunat în administrația Chițac, deși are fix aceleași probleme ca pe vremea lui Făgădău. Detalii AICI. Acum însă nu vede aceste probleme. Ei bine, fenomenul apare și la PSD.

Recent, unul dintre ei, George Vișan, fost parlamentat și în prezent director în Administrația Porturilor Maritime Constanța, a criticat faptul că Primăria Constanța, condusă de Vergil Chițac, PNL, a postat o informație pe Facebook în care scria că „siguranța participanților la trafic este prioritară pentru primărie.”

„Cum să te lauzi că ai vopsit asfaltul? Poți, în lipsă de ceva concret, să bifezi la capitolul realizări mărețe lucruri banale. Normalitatea nu trebuie transformată în ceva excepțional. E în fișa postului!”, a comentat politicianul social-democrat.

Trebuie să recunoaștem, are dreptate.

Nu am văzut însă niciun comentariu de acest gen când primăria era condusă de Decebal Făgădău, fostul său coleg din PSD. Și au fost multe astfel de postări în acea perioadă.

Am ales pentru exemplificare una singură, din 2 septembrie 2020, deci cu câteva săptămâni înaintea alegerilor. Știți ce e culmea? Postarea are exact același titlu.

Atunci, pesediștii nu erau deranjați că normalitatea este transformată în ceva excepțional. Atunci, normalitatea nu era în fișa postului.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Și pesediștii constănțeni suferă de „orbire politică”

  1. Ma intreb cati ani are George Vișan, fost parlamentat și în prezent director în Adm. Porturilor Maritime Constanța?
    Pare tinerel (nu pot distinge in poza minuscula) pentru o functie de director la APMC. Sunt unii atat de inteligenti ca avanseaza cat ai zice tasti-basti!

  2. Ma intreb, cati ani are George Vișan, fost parlamentat și în prezent director în Adm. Porturilor Maritime Constanța?
    Pare tinerel (nu-mi dau bine seama din poza minuscula). Sunt unii atat de inteligenti, ca avanseaza cat ai zice tasti-basti!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Motor de barcă furat din Suedia, găsit de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

joi mart. 30 , 2023
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Administrației Rezervației Biosferei “Delta Dunării”, au descoperit în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, un motor de barcă, bun căutat în vederea confiscării de către autoritățile din Suedia. În data de 29.03.2023, polițiștii de […]

V-ar putea interesa și: