Sică de la Melody despre Pripiși de la Primărie: ”Umblă numai beat”

20160222_183837(2)
Imagine din dezbaterea în care s-au aruncat vorbe grele

Mita Anastase, cunoscut drept ”Sică”, proprietarul clubului Melody, din stațiunea Mamaia, a declarat public faptul că este foarte nemulțumit de activitatea lui Ionuț Pripiși, directorul executiv adjunct al Poliției Locale Constanța.

Declarațiile au fost făcute în urmă cu câteva zile și i-au fost adresate chiar primarului Decebal Făgădău, care îi convocase pe proprietarii de afaceri din Mamaia și din Satul de Vacanță la o dezbatere publică.

Rugat să tragă o concluzie a discuțiilor, Sică s-a dezlănțuit.

”Vă rog frumos să rezolvați problema cu domnul Pripiși”, i-a cerut acesta primarului. ”Cum mă ce am cu el, ce am cu el”, s-a întors nemulțumit spre câțiva colegi care îi spuneau să tacă. De ce era nemulțumit: pentru că, pe de o parte, Primăria Constanța îi spune că trebuie să termine curățenia până în aprilie, pe de altă parte Ionuț Pripiși, în calitate de reprezentant al primăriei, îi trimite hârtii să demoleze construcțiile închiriate de vara trecută. ”Păi demolăm și le facem apoi de la 1 aprilie?”, a spus acesta (fără să precizeze de ce nu au fost dărâmate de vara trecută)

Decebal Făgădău i-a răspuns: ”Unu: în numele meu nu vorbește nimeni, nici măcar Pripiși, ca să ne înțelegem. Doi: Poliția Locală trebuie să funcționeze după lege și hotărârile de consiliu local. Unde simțiți un abuz reclamați-l peste tot, nu doar la mine, că știți despre ce vorbesc”.

Mita Anastase a replicat imediat:

”Păi ce reclamații, domnu primar, dacă el umblă numai beat?”

Toți cei din sală au început să râdă. ”Băi, ești nebun la cap”, i-a spus un coleg?

”Numai beat umblă, ce aveți?”, a replicat Sică.

Imediat după acest schimb de replici, Decebal Făgădău a trecut la noul punct de discuție: taxa de promovare.

P.S. Întâlnirea a avut loc pe 16 februarie. Am ezitat mult să scriu acest text. Am decis însă să redau dialogul (după înregistrarea originală, evident), nu pentru a acuza una sau alta din părți, ci pentru a puncta problemele dintre hotelieri și administrația locală și pentru a încerca, în mica măsură în care se poate, pe această cale, să le rezolvăm.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Accident deosebit de grav în Mamaia - DOI MORȚI. FOTO. VIDEO

Thu Mar 3 , 2016
UPDATE ora 23.33. Băieții care au murit aveau 20 de ani, fetele care au supraviețuit au 19, respectiv 21 de ani. Citește și: Cine sunt victimele tragediei din Mamaia. Detalii șocante UPDATE ora 23.28. Iată ce spune, oficial, ISU Dobrogea despre tragedie: O autospecială de Descarcerare, o autospecială de stingere […]