Silviu Coșa, prefectul județului Constanța: „Ne așteaptă câteva luni dificile”

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a votat, astăzi, 23 iunie, hotărârea nr. 99. Aceasta prevede ca președinții CLSU-urilor să dispună măsuri pentru evitarea posibilelor situații de urgență generate de caniculă şi disconfort termic.

De asemenea, toți membrii CJSU vor fi pregătiți cu forțe, materiale şi mijloace de apărare pentru a interveni, la solicitare, în punctele critice şi vor dispune măsuri conform competențelor, în vederea evitării posibilelor situații de urgență generate de caniculă şi disconfort termic.

Vara lui 2021 s-a instalat cu provocări complexe, a anunțat, azi, prefectul județului Constanța, Silviu Coșa. Este vorba despre aproape 3 săptămâni de avertizări meteo, aflux tot mai mare de turiști, riscuri generate de temperaturile caniculare.

„Toate au venit pe fondul unei pandemii parșive, care ne dă falsa impresie că a uitat de noi.”, a declarat prefectul.

În continuare, este un context în care instituțiile statului trebuie să rămână în alertă, astfel încât să poată avea o reacție rapidă și eficientă.

Măsurile ajunse în sarcina organelor competente, dar și recomandările pentru populație pe perioada codului galben de caniculă au fost pe masa discuțiilor astăzi, în cadrul CJSU. Ulterior acestuia, în Colegiul Prefectural, a fost prezentat planul de măsuri „Litoral 2021”, care presupune ca structurile MAI să aibă o gamă complexă de activități, toate orientate pe siguranța cetățeanului.

„Peste 340 de polițiști constănțeni (la care se vor adăuga 400 de colegi din țară) și peste 300 de jandarmi vor fi la post, polițiștii de frontieră vor veghea tranzitul în siguranță și fluid al celor peste 2 milioane de români care își vor petrece sejururile în afară, iar 389 de salvamari, dispuși pe plajele pline de turiști, vor avea grijă ca vacanțele românilor să nu fie umbrite de evenimente tragice. Apoi, angajații ISU „Dobrogea” Constanța vor fi la datorie în cele 8 puncte de prim-ajutor, în cele 11 puncte temporare de stingere, iar urgențele medicale vor fi gestionate de 40 de echipaje SAJ Constanța, gata să intervină în tot județul.”, a anunțat prefectul.

„Ne așteaptă câteva luni dificile, în care atenția întregii țări este pe litoral, dar cred în buna organizare a structurilor de forță, în oamenii capabili care le deservesc, cât și în responsabilitatea celor care ne vor vizita.”, a conchis Silviu Coșa.



Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Proiector hibrid 4K la Planetariu. Mihai Lupu: „Prin acest proiect sunt sigur că vom contribui la educarea tinerilor”

mie iun. 23 , 2021
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a participat astăzi la conferința de presă organizată de Complexul Muzeal De Științe Ale Naturii Constanța cu ocazia implementării proiectului transfrontalier româno-bulgar „O fereastră comună deschisă către misterele universului”. Proiectul este dezvoltat în parteneriat cu Muzeul de Istorie Kavarna din Bulgaria, Academia Navală „Mircea […]
proiect planetariu

V-ar putea interesa și: