Simona Halep a făcut pentru România, într-o singură zi, mai mult decât a făcut România pentru ea o viață întreagă

Simona Halep arată publicului trofeul obținut după victoria spectaculoasă din finala de la Wimbledon împotriva Serenei Williams (foto: wimbledon.com, credit: AELTC/Joel Marklund)

Atât pentru Simona Halep, cât și pentru Serena Williams, finala de la Wimbledon a fost un meci care le putea duce în istorie.

Simona Halep ar fi fost prima persoană din România care câștigă titlul la single, Serena Williams ar fi egalat uimitorul record al lui Margaret Court, care a câștigat 24 de titluri de Grand Slam. Ar fi fost, pentru americancă, o încununare a unei cariere și a titlului neoficial de cea mai bună jucătoare de tenis din lume.

Serena Willimas avea prima șansă. O atletă fenomenală, o jucătoare desăvârșită. În întâlnirile directe scorul era de 9 la 1. Simona Halep venea după o perioadă în care alunecase locuri bune în clasamentul WTA. Cu trei săptămâni înainte, la Eastbourne, a fost întrebată la ce se gândește când aude „iarbă”. A spus „picnic”, nu tenis. Zgura era suprafața ei favorită de joc.

În ciuda tututor sorților, Simona Halep a făcut un meci perfect.

Organizatorii de la Wimbledon, pe site-ul oficial al competiției, au numit-o „această extraordinară eroină de 27 de ani a României” și au spus că a oferit o sărbătoare la care puțini se așteptau.

„Istoria, ca și noi, ceilalți, se uita către Serena Williams în finala de la Wimbledon; s-a dovedit că istoria, ca și noi, ceilalți, privea în direcția greșită”, mai spun ei.

La final, cu un zâmbet larg și o privire pe care nu o poți avea decât după ce obții ceva pentru care muncești cu sârg aproape 20 de ani, a mulțumit familiei, echipei și României, deși țara nu a făcut nimic pentru cariera ei. A spus cuvintele aceste în fața familiei regale, într-o țară care asociază adesea România cu hoți, cerșetori și infracționalitate.

Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, care a participat sâmbătă, la finala feminină de la Wimbledon, alături de ducesa de Sussex, Meghan Markle, a felicitat-o pe sportiva din România pentru performanța obținută în premieră.

„Ai făcut un meci incredibil, a fost foarte, foarte impresionant. Felicitări!”, i-a transmis Kate Middleton Simonei Halep, care a făcut o plecăciune în faţa ducesei.

Ieri, Simona Halep a făcut pentru România mai mult decât a făcut România pentru ea o viață întreagă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Minorul care s-a suit la volan și a omorât două femei a fost arestat preventiv

Dum iul. 14 , 2019
Minorul care s-a suit la volan și a omorât două femei a fost arestat preventiv, ieri, pentru 30 de zile. „La data de 13 iulie a.c., conducătorul auto în vârstă de 16 ani, care a produs accidentul mortal din data de 12 iulie a.c., pe Fundătura Viilor din Medgidia, a […]

V-ar putea interesa și: