Sindicatul sugerează polițiștilor să dea avertismente, nu amenzi, pentru măștile neconforme

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) România a luat act de Hotărârea de Guvern nr. 34 din 6 ianuarie 2022 privind prelungirea stării de alertă, care intră în vigoare începând de mâine, 08.01.2022.

De asemenea, a luat act de noile măsuri legate de obligativitatea purtării, în locurile publice, a măștilor faciale de protecție tip medical sau FFP2, precum și de faptul că Guvernul a stabilit ca polițiștii să fie cei care verifică  respectarea noii reguli și aplică sancțiunile pentru nepurtarea măștii sau purtarea uneia  „neconforme”.

Recomandare: Ce reguli trebuie să respectăm de azi. Rezumat în 4 imagini

„SNPPC România, luând act și de ambiguitatea legislativă, dar și de lipsa unei proceduri privind verificarea/confirmarea „conformității” măștii faciale de protecție (activitate pentru care nu avem instrumente tehnice de aplicare și nici pregătire de specialitate), pentru evitarea unor situații jenante, neplăcute și care aduc atingere imaginii profesionale și deontologiei activității polițienești, recomandă tuturor membrilor săi să analizeze cu responsabilitate măsura aplicării sancțiunii pecuniare pentru „neconformitatea” măștii de protecție și aibă în vedere faptul că și avertismentul reprezintă o sancțiune.”, au informat sindicaliștii din poliție.

Zen Residence
energia residence

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Ce reguli trebuie să respectăm de azi. Rezumat în 4 imagini

Sat Jan 8 , 2022
Guvernul României a publicat sinteza măsurilor de prevenire a răspândirii virusului, măsuri care au intrat în vigoare azi, 8 ianuarie 2022. Rețineți: masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice închise și deschise. Acest lucru înseamnă că masca trebuie purtată și pe stradă. Iată principalele reguli. Vă recomandăm și: […]
masca