
De încercarea frumoasă și aproape nebunească inițiată de comunitatea elenă de a bate recordul mondial la dansat sirtaki au profitat anumite persoane. O spun din capul locul: cei din comunitate au acționat exemplar și nu au nicio legătură cu acest lucru. Unii oamenii însă, când simt mirosul profitului, acționează.
Am ajuns la locul evenimentului cu mașina. Nu știu ca Primăria Constanța sau RATC să fi pus la dispoziție curse speciale de autobuze pentru acest eveniment. N-am apucat însă să ajung în parcarea de jos, de lângă plaja Modern, pentru că am fost oprit de un echipaj al Poliției locale. Cu mâinile goale, un agent care stătea în mijlocul drumului mi-a făcut semn să fac dreapta. Dreapta înseamna un singur lucru: parcarea teraselor din portul Tomis. Nu era chip să înaintez și, evident, nu e mare lucru să parchezi puțin mai departe. Imediat, o doamnă mi-a înmânat un tichet. ”Costă 3 lei pe oră”, mi-a spus. Tichetul meu, cu numărul 3342, este emis de un PFA pe nume ”Mujdaba Aican”, cu sediul în satul Bărăganu, str. Democrației nr. 73. Un PFA înființat în 2015. Când coboram din mașină, un șofer îi atrăgea atenția polițistului local că parcarea de la plaja Modern este ”pe jumătate goală.” L-am întrebat dacă, în aceste condiții, pot merge în parcarea de jos. ”Nu se poate, e plină, așa mi-a spus colegul meu”, a fost replica. „Nu v-am obligat să parcați aici. V-am dat de ales: ori aici, ori întoarceți”, mi-a mai spus. Evident, nu mi-a spus asta. Eram în mașină, nici nu aș fi auzit.
Colegul polițistului, pe care l-am întâlnit mai jos, habar nu avea cât de ocupată este parcarea, pentru că stătea la metri buni în fața ei și nu o putea vedea. Locuri erau destule. Dovada:
La eveniment, o colegă mi-a spus că Poliția Locală are ordin de la șeful ei, Daniel Bratu, să pună caracatițe celor parcați ilegal. A replicat că e normal să se poat circula, Corect. I-am spus și eu că nu e normal ca poliția locală să ne oblige să parcăm în parcarea unui PFA despre care se spune că are legături cu fostul primar Radu Mazăre. Mi-a spus că nici nu se pune problema să plătim, noi, cei care am fost îndrumați spre acel loc. I-am spus că am primit bon. Mi-a cerut să i-l arăt, dar îl lăsasem în mașină, așa cum mi s-a cerut. Era convins că nu spun adevărul. I-am trimis însă astăzi dovada bonul de parcare și cel fiscal. L-am postat și aici. Cel care nu spunea adevărul era el.
Despre acest Mujdaba am citit mai multe în presa locală. Ziua de Constanța scria că ” la finele anului 2004, anul în care s-a derulat afacerea „Movilă“, trioul a preluat printr-un contract cu Compania Naţională Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC), 72 de hectare de luciu de apă şi dane, mai exact tot Portul Tomis. Pe data de 17 decembrie 2004, societatea Sisteme Internaţionale de Afaceri Bucureşti SA (SIA), prin preşedintele Valentin Ionescu, a închiriat până la data de 30.06.2021, cu prețul de 2.605 euro pe lună, de la Administraţia Porturilor Maritime SA, portul de agrement Tomis. În contract este stipulat că, în primii trei ani, „chiriaşul va plăti 50% din tariful de închiriere“, adică 1.302 euro plus TVA.”

Constanța.ro scria în 2015 despre acest lucru:
Am încercat să aflu detalii de la acest Mujdaba. Numărul de telefon care figurează la Registrul Comerțului în dreptul acestui PFA, 0756850400, este incorect.
Revenind. Gestul comunității elene a fost unui frumos și altruist. Din păcate, nu numai că autoritățile locale nu i-au ajutat, prin transport în comun asigurat, prin facilități de parcare, etc, ci, dimpotrivă, pare că le-au pus bețe-n roate și că au făcut tot posibilul să mai bage câțiva bănuți în anumite conturi. Parcarea a fost arhiplină. Pentru PFA Mujdaba Aican a fost o seară bună.
Știu că reprezentantul comunității elene se va supăra probabil citind aceste rânduri, dar este realitatea.
Trăim încă în Republica Mazăre, foștii săi oameni din administrație sunt și acum la putere.