Sistemul medical românesc a ajuns la limită. Scapă cine poate

Sistemul medical românesc a ajuns la limită, iar de acum înainte pare că funcționăm după principiul „scapă cine poate”. Se știa acest lucru de ceva vreme, dar azi a confirmat chiar președintele Iohannis.

S-a ajuns la limită în ceea ce privește numărul de paturi la terapie intensivă. Au fost cazuri, inclusiv în județul Constanța, de pacienți care nu au mai fost duși în secțiile ATI din lipsă de locuri. Medicii au fost nevoiți să decidă pe cine internează acolo.

S-a ajuns la limită și în ceea privește numărul de testări. Nu mai există medici care să le facă. Atât putem, ca țară. Președintele Românei a afirmat că s-a ajuns la capacitatea maximă de testare, 50,000 de teste zilnic, nu doar pentru că atâta suportă aparatura disponibilă în acest moment, ci pentru că nu există mai multe persoane care pot prelucra aceste teste.

„Numărul de testări este stabilit în funcţie de cerere, fie cererea din oficiu, de la DSP, fie cererea persoanelor care vor să fie testate. Capacitatea este în jur de 50.000, maximal, însă această capacitate, dacă vorbim de teste PCR, nu s-a schimbat în ultima lună, din simplul motiv că s-a ajuns la capacitatea maximă, limitarea fiind dublă: cea de aparatură, care ar fi relativ uşor de remediat, s-ar mai putea cumpăra, însă personalul care recoltează probele şi care prelucrează testele este un personal specializat, s-a ajuns la maxim şi mai mulţi nu sunt, pur şi simplu”, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Klaus Iohannis.    

Şeful statului a precizat că numărul de testări nu a crescut, dar a crescut rata de pozitivare, de la 10% la 30%, ceea ce arată că ”pandemia se răspândeşte”.   

„Există o luminiţă, ca să mă exprim aşa. Au început să apară acele teste rapide antigenice şi cred că este o soluţie, cel puţin pentru localităţile sau zonele unde apar foarte multe cazuri. Noi am comandat şi am primit primul set de astfel de teste, care au fost distribuite unităţilor de primiri urgenţe, ambulanţelor (…) Se va continua şi se vor achiziţiona astfel de testări”, a mai declarat şeful statului, precizând că se urmăreşte cumpărarea a 3 milioane de teste.   

Întrebat de ce nu au fost folosite mai devreme aceste teste antigene, Iohannis a explicat că acesta sunt ”relativ noi”, dar vor putea fi folosite unde sunt multe cazuri.   

„Recomandările de la OMS şi ECDC este să se facă testări acolo unde apar multe cazuri, deci în zonele carantinate şi sper ca acolo să se facă achiziţia în timp pentru asta. E o metodă care cu siguranţă va creşte semnificativ numărul de testări şi ne va da o imagine mai clară despre răspândirea pandemiei”, a mai afirmat Iohannis.   

De acum înainte, scapă cine poate.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.