Soarta ingrată a consilierilor municipali USR Constanța

Ion Stelian alături de consilieri USR PLUS, în prima conferință de presă după alegeri. Foto: Constanța 100%

Campania electorală s-a terminat. Este momentul reconstrucției orașului. Rolul determinant în va avea primarul Constanței, Vergil Chițac. Singur, însă, va eșua. Contează, evident, echipa cu care va lucra și care îl va sprijini. Dar oare îl va sprijini?

A fost o campanie dură, contondentă, cu atacuri de fiecare parte. Am văzut foarte puține proiecte, dar foarte multe lături aruncate de la un candidat la altul. Lucrurile ajunseseră până într-un punct aproape stalinist: cine nu e cu noi e împotriva noastră. Eu însumi am fost atacat, abject, uneori, manipulatoriu, alteori, oameni care nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă mesajul transmis. Nota bene: de politicieni sau simpatizanți, supărați că statuia idolului lor se murdărește.

După campanie, am văzut un gest de maturitate și înțelepciune de la Stelian Ion, candidatul USR PLUS, care a îngropat securea războiului. A spus că alianța va colabora cu PNL și că programele partidelor vor fi armonizate, în cadrul unor negocieri.

Ar fi avut Stelian Ion ocazia să pună piedică PNL, să nu intre la guvernare locală și să-i lase pe liberali să-și rupă gâtul singuri sau de mână cu PSD. Ar fi avut de pierdut însă și partidul, și USR.

Așadar, Stelian Ion iese cu fața curată din această dispută, pe principiul înțeleptului care cedează. Stelian Ion nu este însă șef de partid și va pleca la București, pentru un nou mandat de parlamentar. Nu este exclus să-l vedem într-un viitor post de ministru al Justiției, domeniu în care s-a remarcat. Chiar dacă nu va ajunge acolo, va locui mai mult în București, decât în Constanța, iar soarta orașului va fi în mâinile liderilor care vor rămâne aici. USR nu va mai avea, însă, prea mulți lideri locali cu notorietate. Și Remus Negoi, și Dumitru Caragheorghe sunt pe locuri eligibile pentru parlament. Cei din linia întâi vor fi consilierii locali.

Pentru aceștia, soarta e ingrată. Actualii consilieri locali s-au întrecut, în campania locală, în acuzații la adresa PNL și a lui Vergil Chițac.

Au spus-o clar și răspicat.

„Acest om nu este o optiune pentru Constanța!”, scria, pe Facebook, Mirela Garip, angajată la Idea Bank, viitor consilier local.

Mirela Garip, cea care credea că Dumnezeu va fi lângă Stelian Ion pe 27 septembrie. Foto: Facebook

Tot ea distribuia, pe pagina de Facebook, articole în care prelua retorica de campanie atât a USR, cât și a PSD și a candidatului său, Decebal Făgădău, articole care făceau referire la omul de afaceri Gabriel Comănescu. Iată cum suna unul dintre acestea:

„Încă din 2016, Gabriel Comănescu, prin Chițac, încearcă să pună mâna pe Primăria Constanța. Scenariul se repetă în 2020. De ce vrea să pună mâna pe Primărie? Ce interese are? Cine e de fapt Gabriel Comănescu?”

Tot ea spune că PNL și PSD sunt complici, dar și că jurnaliști plătiți de moguli manipulează josnic:

„PNL s-a arătat indiferent la revendicările străzii. Astazi PNL si PSD sunt într-un soi de complicitate, reprezentanții celor două partide nu par a avea o problemă cu traseismul politic!”

„De această dată constănțenii au cu cine vota. Ieșiți la vot, oameni buni și votați pentru voi și copiii voștri. Nu vă lăsați manipulați de tot felul de jurnaliști plătiți de moguli să mintă și să atace josnic.”

În fine, Mirela Garip ne anunța că, în duminica votului, însuși Dumnezeu va fi lângă Stelian Ion și ne asigura că orașul Constanța va renaște. Se pare că Dumnezeu nu a fost, totuși, chiar atât de aproape de Stelian Ion, care a pierdut alegerile.

Mirela Garip nu este singura care a apelat la această retorică.

Florin Cocargeanu, viitorul viceprimar al lui Vergil Chițac, scria, la rândul său, pe Facebook, că politicienii dubioși trebuie să dispară din politică. Se referea la Vergil Chițac. Mai spunea că astfel de oameni nu pot fi susținuți de USR.

Florin Cocargeanu
Florin Cocargeanu va fi, cel mai probabil, viceprimar din partea USR. Foto: Facebook

„Cum sa susținem așa ceva. Crede-mă, ne dorim foarte mult să scăpăm de Făgădău, dar nu putem să-l schimbăm cu oameni care se pretează la astfel de lucruri.”

Tot el i-a acuzat pe Mihai Lupu și Bogdan Huțucă, lideri PNL, că „își păstrează deprinderile comuniste însușite pe vremea USL-ului când tăiau panglici alături de Mazăre și Constantinescu.”

„Așa ceva nu ar trebui să mai existe în România 2020. Este o bătaie de joc la adresa noastră, a tuturor. Rușine să vă fie!”, a spus Cocargeanu.

Cerasela Aura Badea este al consilier local al USR care a spus, public, cine ar fi de fapt, în opinia sa, omul din spatele lui Vergil Chițac. Probabil că nu l-a sunat vreodată pe acesta să-i ceară un punct de vedere sau explicații. Tot ea distribuia mesaje care spuneau că „navigatorii nu voteaza „amirali” de carton ce nu au navigat in viata lor si cu atat mai putin oligarhi care nu isi platesc navigatorii la timp.”

Nici consilierul local ales Mihai Ochiuleț nu a pierdut ocazia să distribuie articole despre Vergil Chițac. E dreptul lui, evident. Când însă un prieten de pe Facebook a lăsat următorul comentariu, domnul Ochiuleț nu a reacționat.

„Un Gunoi al Constantei. Un jeg cu epoleti.”, spune un anume Chirac Dumitru, pe pagina lui Mihai Ochiuleț, despre Vergil Chițac. Comentariul este și acum pe pagina sa.

Și după ce au pierdut alegerile, consilierii locali ai USR PLUS (de fapt, unii dintre ei) nu au intrat într-o logică a construcției. De fapt, unul dintre ei, Mihai Ochiuleț, a declarat public faptul că Stelian Ion a pierdut din cauza campaniei murdare (cea la care se refereau colegii săi de mai sus).

„Cu siguranța puteam câștiga dacă campania era una curată. Așa a fost să fie! Lupta abia acum începe, totul doar în interesul Constanței și al constănțenilor.”

Exemplele ar putea continua.

Cum vor colabora aceștia cu PNL și Vergil Chițac? Vor ieși Florin Cocargeanu, Mirela Garip, Cerasela Aurela Badea și compania din retorica de campanie, din tărâmul acuzațiilor și al urii, spre unul al colaborării și respectului reciproc?

Nu cred. Niciunul nu l-a felicitat pentru victoria obținută, așa cum e politicos după o cursă electorală. Nici Stelian Ion, care a spus pentru Constanța 100% că ar fi făcut-o, dacă s-ar fi întâlnit.

Probabil însă că vor încerca, după ce Stelian Ion a dat tonul mesajului de colaborare (căci, să fim sinceri, USR Constanța aproape că se confundă cu Stelian Ion, liderul incontestabil al partidului). Cum spuneam însă, toți liderii de marcă ai USR vor pleca la București. Când pisica nu-i acasă…

Să privim însă și din celălalt unghi: după ce a fost călcat în picioare de acești oameni, va colabora Vergil Chițac cu ei? Primarul, să fim drepți, poate evita acest lucru. Consilierii PNL sunt însă obligați să colaboreze, în comisii, în plen.

Nu i-am văzut pe cei menționați să facă declarații publice în care să spună că au exagerat, să-și ceară scuze sau măcar să spună că se vor uita, de acum încolo, înainte. Cu excepția unei încercări din partea lui Mihai Ochiuleț. Vor colabora cu primarul sau îl vor înjura în continuare? Vor colabora cu PNL într-un mod eficient sau îi vor acuza pe liberali să sunt comuniști și pesediști? Ar trebuie să colaboreze… Ingrată soartă.

O alianță politică se construiește, ca o casă, pe o fundație solidă. Alianța PNL – USR PLUS nu are o astfel de fundație. Aici intervine rolul liderilor politici, Bogdan Huțucă, Stelian Ion, Vergil Chițac, de a sta la masă și de a-și armoniza punctele de vedere, chiar dacă unii dintre locotenenții lor vor lupta în tranșee, ca soldații japonezi care nu știau, după ani de zile, că războiul mondial s-a terminat.

Dincolo de toate acestea, este important ca, noi, constănțenii, să vedem proiectele pe care le vor depune consilierii locali (cei ai USR PLUS, dar și cei ai PNL). Dincolo de retorica de campanie, important este ce vor face pentru oraș, ce proiecte concrete vor depune, cum vor găsi finanțare pentru ele, când vor fi puse în practică. Vom vedea cât de eficient vor lucra în comisii, cât de des se vor duce (sau nu) în cartiere, pentru a sta de vorbă cu constănțenii. Cu toți, nu numai cu USR-iștii. Și le vom vedea și analiza, cu toții, rezultatele. Trebuie să treacă rapid de la „a critica” la „a face”. Pentru oraș, nu pentru ei, personal, pentru a-și crește veniturile, pentru a mai face o afacere, pentru a mai construi un bloc. O altfel de politică, nu-i așa?


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 thoughts on “Soarta ingrată a consilierilor municipali USR Constanța

  1. Primarul are la indemana printre altele, doua instrumente: CONSILIERI ai Primarului. APARAT DE SPECIALITATE. Daca astia sunt competenti si sunt cu adevarat ai lui, asta e formula succesului. Prin DISPOZITII DE PRIMAR, formulate competent de catre Consilierii Primarului si aplicate prin grija lor de catre Aparatul de Specialitate. Sa nu mai spuneti ca nu ati stiut, ruralilor, tzaranopezilor si Beidauzilor. Desigur, cand Primarul accepta Merle, Vanturache samd, va puteti face bagajele si parasi asezarea. Oras ar fi deja mult spus.

  2. OH !!! Era despre Consilierii USR ??? Vai mama lor. Astia nu stiu nici cum o cheama pe ma-sa! Astia nu numai ca nu stiu legislatie sau carte! Astia abia isi aduc aminte propriile lozinci de FB !!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Poliția a amendat administratorul popasului din Valu Traian, după ce la un TelVerde s-a anunțat că acolo are loc o petrecere

sâm oct. 17 , 2020
În cursul zilei de ieri, 16 octombrie, în jurul orei 21:30, polițiștii Postului de Poliţie Valu lui Traian au fost sesizaţi de către un operator TelVerde cu privire la faptul că, la un popas turistic din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, ar avea loc o petrecere cu mai multe […]
popas valu politie amenda

V-ar putea interesa și: