
Săptămânile trecute, Constanța 100% a primit pe surse informații potrivit cărora rafinăria Petromidia ar urma să fie scoasă la vânzare, iar grupul kazah KazMunayGas (KMG) s-ar pregăti să-și reducă semnificativ prezența în România. Deși impactul ar fi fost uriaș pentru piața energetică, regiunea Constanței și economia națională, am decis atunci să nu publicăm informația, neputând fi verificată din trei surse independente.
Astăzi însă, presa kazahă publică oficial aceste detalii.
Potrivit publicațiilor economice din Kazahstan, citate de Ziarul Financiar, KazMunayGas intenționează să vândă până la 50% din activele sale europene, inclusiv KMG International NV, compania-mamă care controlează operațiunile Rompetrol în România și alte șase țări.
Ce spun oficial autoritățile din Kazahstan
Agenția pentru Protecția și Dezvoltarea Concurenței din Kazahstan a anunțat că până la 50% din KMG International va fi oferit investitorilor privați, printr-o licitație deschisă în două etape, în perioada 2026–2027.
Motivul: atragerea unui partener strategic care să preia o parte din operațiunile europene.
KMGI cuprinde:
- două rafinării în România: Petromidia (Năvodari) și Vega (Ploiești)
- un complex petrochimic
- terminale maritime
- aproximativ 1.400 de stații Rompetrol în România și în alte țări
- 28 de companii operaționale în România, Elveția, Bulgaria, Georgia, Moldova, Turcia și Kazahstan
În perioada 2017–2021, veniturile grupului au variat între 4,8 și 11,6 miliarde dolari anual.
Investiții uriașe, randament zero și scandaluri repetate
Presa din Kazahstan notează că, în ultimele două decenii, KMG a investit aproximativ 7 miliarde de dolari în rafinăriile din România, însă nu a obținut niciodată un randament real. Recomandare: Pierderi uriașe declarate de Rompetrol, deși Petromidia funcționează aproape de capacitate maximă
O tentativă precedentă de vânzare către grupul chinez CEFC a eșuat. În plus, activele din România au fost de-a lungul anilor implicate în scandaluri:
- acuzații de fraudă, spălare de bani și evaziune
- accidente industriale, unele soldate cu victime
- pierderi repetate, accentuate în perioada pandemiei
Planuri regionale: cumpărare în Bulgaria, apoi retragere?
La începutul anului 2025, KMG analizase posibilitatea de a achiziționa rafinăria Lukoil din Bulgaria, evaluată la aproximativ 1 miliard de dolari, conform Bloomberg. Tranzacția ar fi dublat capacitatea de rafinare a KMG în Europa.
Între timp, KazMunayGas a negat zvonurile legate de preluarea participației Lukoil în zăcământul Karachaganak și a precizat că marile proiecte petroliere ale Kazahstanului nu sunt afectate de sancțiuni.
Recomandare: Mirosul care i-a terorizat pe constănțeni provenea de la rafinăria din Năvodari. Garda de Mediu a închis o instalație




Este o tatonare.
În ultimii 10 ani s-a mai „vândut” de 3 ori!