Șofer oprit cu focuri de armă

La data de 14 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto, despre care existau informații că acesta ar fi sustras vehiculul în cauză.

Conducătorul auto şi-ar fi continuat deplasarea, pe DN22C, către localitatea Poarta Albă, refuzând să se supună somațiilor polițiștilor.

Astfel, echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, pe podul rutier Poarta Albă Midia-Năvodari, continuând somațiile regulamentare pentru oprire.

„Întrucât, bărbatul care se afla la volanul vehiculului a refuzat să oprească, polițiștii au executat un foc de avertisment în plan vertical. La un moment dat, conducătorul auto a oprit vehiculul și ar fi încercat să fugă de polițiști, acesta fiind identificat de polițiști în scurt timp și condus la sediul poliţiei.”, a anunțat IPJ Constanța.

În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul aparținea unui tânăr de 22 de ani.

De asemena, polițiștii au stabilit identitatea șoferului – un bărbat, de 26 de ani, din municipiul Medgidia, care figura în bazele de date cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată pentru perioada în curs.

Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Felicia Ovanesian va ataca în instanță „panarama aia de taxă de 200 de lei” pe care Primăria Constanța o impune șoferilor

mie ian. 15 , 2025
Felicia Ovanesian, avocat și fost city manager al municipiului Constanța, a declarat că va ataca în instanță taxa de ocupare a domeniului public, în valoare de 200 de lei, pe care trebuie să o plătească unii șoferi. Potrivit hotărârii de consiliu municipal, aceasta trebuie plătită numai de persoanele fizice, nu […]
Felicia Ovanesian