Șoferul care a ucis un pieton care traversa prin loc nepermis și a fugit de la locul accidentului a fost lăsat în libertate.
Acesta și-a petrecut o noapte în arest preventiv, a fost prezentat judecătorilor cu propunerea de arest preventiv pentru 30 de zile, dar aceștia au decis îi aplice pedeapsa controlului judiciar timp de 60 de zi. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 48 de ore.
Reamintim că șoferul a fugit de la locul faptei și s-a predat a după circa 10 ore. Polițiștii spun că nu consumase alcool. A declarat că a fugit pentru că s-a speriat.
Tânărul care a murit era din Tulcea, avea 22 de ani și a murit pe loc.