Șoferul care a ucis un copil de doi ani, reținut pentru 24 de ore

Un copil de aproximativ doi ani a murit, iar tatăl şi bunica sa au fost grav răniţi în urma unui accident rutier care a avut loc miercuri seară pe o trecere de pietoni din municipiul Constanţa. În accident a fost rănită și o a patra persoană. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier petrecut pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanţa, în urma căruia trei persoane au fost rănite, printre care şi un copil. La faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care au început să acorde primul ajutor victimelor. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare deoarece copilul, în vârstă de aproximativ doi ani, era în stop cardiorespirator. În ciuda eforturilor depuse, copilul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat. Tatăl său era inconştient, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în stare critică, iar bunica suferise fracturi la picioare, fiind de asemenea dusă la unitatea medicală. În urma primelor cercetări, autorităţile au stabilit că accidentul a avut loc pe o trecere de pietoni. Copilul se afla în braţele tatălui atunci când maşina i-a lovit. Din primele informații, șoferul vinovat nu a frânat deloc. Autoturismul era condus de un tânăr de 22 de ani, care nu consumase băuturi alcoolice. Inițialele sale sunt B.Ș. Acesta se afla în mașină împreună cu prietena sa, în vârstă de 25 de ani. Și aceasta a fost rănită și transportată la spital.Șoferul care a ucis un copil de doi ani a fost reținut pentru 24 de ore.

Acesta va fi introdus în arestul preventiv al I.P.J. Constanța.

„Conducătorul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de Ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Reamintim că un copil de aproximativ doi ani a murit, iar tatăl şi bunica sa au fost grav răniţi în urma unui accident rutier care a avut loc miercuri seară pe o trecere de pietoni din municipiul Constanţa.

În accident a fost rănită și o a patra persoană.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier petrecut pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanţa, în urma căruia trei persoane au fost rănite, printre care şi un copil.

La faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care au început să acorde primul ajutor victimelor.

Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare deoarece copilul, în vârstă de aproximativ doi ani, era în stop cardiorespirator. În ciuda eforturilor depuse, copilul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat.

Tatăl său era inconştient, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în stare critică, iar bunica suferise fracturi la picioare, fiind de asemenea dusă la unitatea medicală.

În urma primelor cercetări, autorităţile au stabilit că accidentul a avut loc pe o trecere de pietoni. Copilul se afla în braţele tatălui atunci când maşina i-a lovit. Din primele informații, șoferul vinovat nu a frânat deloc.

Autoturismul era condus de un tânăr de 22 de ani, care nu consumase băuturi alcoolice. Inițialele sale sunt B.Ș. Acesta se afla în mașină împreună cu prietena sa, în vârstă de 25 de ani. Și aceasta a fost rănită și transportată la spital.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Asociația Dăruiește Aripi lansează proiectul „DA, Eu Pot!”

joi feb. 22 , 2018
Asociația Dăruiește Aripi demarează primul proiect educațional despre responsabilitate socială, adresat copiilor. Inițiativa poartă numele „DA, Eu Pot” și are drept principal obiectiv educarea copiilor în direcția dezvoltării conșțiinței sociale și a înțelegerii relației de interdependență dintre membrii unei comunități. Primul modul din cadrul proiectului se desfășoară zilele acestea în […]
militari americani daruieste aripi

V-ar putea interesa și: