Șoferul și parcarea. Fotografia pe care trebuie să o vadă și primăria

Imaginea de mai sus a fost surprinsă pe 1 iulie, pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța.

Primăria Constanța a amplasat, pe toată lungimea străzii, semne prin care anunță că parcarea se plătește.

Am surprins în fotografie un șofer, un domn cu părul alb, care se chinuie să citească de pe panoul informativ cât și cum trebuie să plătească. Panourile au însă un scris atât de mic și sunt la o asemenea înălțime încât practic nu se poate citi mai nimic de pe ele.

Veți spune că nu e o problemă aceasta, că poate plăti la parcometre, că doar conducerea Asociației Constanța Altfel, aflată acum la conducerea primăriei, susținea că este nevoie de ele. Administrația Făgădău montase unul în fața instanțelor. Parcometre însă nu există. Primăria a vrut să cumpere, dar sunt ceva probleme cu licitația.

Pentru bărbatul din imagine, există două opțiuni: aplicația Constanța Parking sau tichete răzuibile, care se pot cumpăra de la sediul Confort Urban, aflat pe strada Vârful cu dor, la marginea orașului, sau de la chioșcurile CT BUS.

Vă imaginați cât de ușor vor citi turiștii panoul și vor găsi sediul Confort Urban pentru a plăti parcarea?

Strada Mircea cel Bătrân se află în zona 1 de parcare. Tariful este de 2 lei pe oră. Primele 30 de minute sunt gratuite. Se plătește 24 de ore din 24.

Vă recomandăm și:

Tot ce trebuie să știi despre parcarea în municipiul Constanța (în 13 imagini)

Parcarea din fața Primăriei Constanța nu se plătește, dar e numai pentru ei

Parcare cu plată în stațiunea Mamaia. Cu un salariu minim pe economie puteți parca 18 zile

Atenție, turiști! Ora de parcare în sudul litoralului costă 3 lei, amenzile s-au dublat


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Șoferul și parcarea. Fotografia pe care trebuie să o vadă și primăria

  1. Cum sunt cele 30 min gratuite? Cine stie ora de sosire? Aplicatia ar fi trebuit sa stie. Am parcat la Poarta 1 si aplicatia mi-a luat banii. Trebuia sa astepte o juma’ de ora si dup-aia. Daca las masina si astept eu vine Garcea si m-amendeaza ca el nu stie la ce ora am parcat eu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

A murit un fost procuror comunist care încasa cea mai mare pensie din România: 78.634 de lei

sâm iul. 3 , 2021
Gheorghe Bălășoiu, fost procuror comunist și fost comandant al Penitenciarului Colibași, a murit, vineri, la vârsta de 73 de ani, informează publicația locală InfoArgesNews.ro. Bălășoiu fusese declarat omul cu cea mai mare pensie specială din România, venit care ajunsese anul acesta la peste 78.000 de lei. Potrivit InfoArgesNews, Gheorghe Bălășoiu […]

V-ar putea interesa și: