Sondaj IMAS. Iohannis e pe val

klaus iohannis

Un sondaj IMAS, realizat la comanda Europa FM, arată că președintele Klaus Iohannis este favorit la alegerile prezidențiale, cu puțin peste 45 de procente.

Următoarul clasat, la mare distanță, este Mircea Diaconu, sustinut de ALDE și Pro România, care ar lua 16,6% din voturi. E pentru prima oară când numele său este inclus în Barometrul Europa FM.

Al treilea clasat, potrivit Barometrului Europa FM, este Dan Barna care scade față de luna august la 14, 2%.

Urmează Viorica Dăncilă cu 12,4, în creștere cu 4 procente.

Theodor Paleologu care candidează din partea PMP ar aduna 7,7%. Şi el apare pentru prima oară în Barometrul Europa FM.

Cât despre alegerile pentru Parlamentul România, PNL rămâne în fruntea opțiunilor de vot.

PSD trece pe locul doi și devansează Uniunea Salvați România – diferența fiind de aproape două procente.

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc acum, în loc de anul viitor, 27,7 dintre cei care spun că ar merge sigur la vot ar opta pentru PNL, arată Barometrul EFM, realizat de IMAS în luna septembrie, în scădere cu aproape un procent și jumătate față de luna august.

PSD trece pe locul doi cu 19,5%, în creștere cu aproape două procente față de luna august.

USR pierde aproape două procente și că cade pe locul trei – cu 17,9%.

Pe locul 4, dar la distanță considerabilă, se află parlamentarii Pro România, partidul fostului premier Victor Ponta, cu 9.1%, în ușoară creștere față de august.

Locul 5 este ocupat, în continuare de ALDE, formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu. Fostul partener de guvernare al PSD scade cu aproape un procent, la 6.2%.

Urmează formațiunea condusă de Dacian Cioloș – PLUS ajunge acum la 5.7%.

UDMR ajunge la 5,3 procente, în ușoară creștere față de luna august. Câștigă puțin și PMP și ajunge la 3,3 % din intențiile valide de vot.

Sondajul Europa FM a fost realizat în perioada 9-28 august pe un eșantion de 1010 persoane cu vârste de peste 18 ani. Marja de eroare +/- 3%.

La alegerile prezidențiale participă 14 candidați.

Iată care va fi:

1. Viorel Cataramă – Dreapta Liberală
2. Viorica Dăncilă – PSD
3. Theodor Paleologu – PMP
4. Klaus Iohannis – PNL
5. Dan Barna – Alianța USR-PLUS
6. Kelemen Hunor – UDMR
7. Mircea Diaconu – Alianța UN OM
8. Ramona Bruynseels – Partidul Puterii Umaniste (social-liberal)
9. Cătălin Ivan – Alternativa pentru Demnitatea Națională
10. Bogdan Stanoevici – candidat independent
11. John-Ion Banu – Partidul Națiunea Română
12. Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie, 13. Alexandru Cumpășanu – candidat independent
14. Ninel Peia – Partidul Neamului Românesc

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 10 noiembrie 2019. În cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunește 50% + 1 din numărul alegătorilor înscriși pe listele permanente, un al doilea tur de scrutin va avea loc pe 24 noiembrie 2019.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

FOTO VIDEO Incendiu la o magazie în cartierul Coiciu, Constanța

lun sept. 30 , 2019
Pompierii de la ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină la un incendiu în cartierul Coiciu din municipiul Constanța. Reprezentanții instituției spun că focul a izbucnit la o magazie de pe strada Răzoare. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU a precizat că la eveniment s-au deplasat două autospeciale de stingere […]

V-ar putea interesa și: