Sorin Ciutureanu, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Constanța: „Am început renovările la UPU, urmează secția de Neurologie” VIDEO

Președintele CA, Sorin Ciutureanu, îi strânge mâna șefului de secție, dr. Vlad Tica. Foto: Constanța 100%, 3 mai 2022

Președintele CA, Sorin Ciutureanu, îi strânge mâna șefului de secție, dr. Vlad Tica. Foto: Constanța 100%, 3 mai 2022

Sorin Ciutureanu, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Constanța, a declarat că au început lucrările de renovare la Unitatea de Primiri Urgențe și că următoarea prioritatea este Neurologia.

„Am început renovările și la Unitatea de Primiri Urgențe, deși este o perioadă aglomerată. Cu toate acestea, am început să renovăm, pentru că lucrurile nu au mai fost făcute de ani de zile. Vorbim despre tot ce înseamnă linoleum de pe jos, special pentru obiective de genul acesta, de iluminat, etc. Am făcut renovări pentru ca să arată în condiții civilizate. Noi cu toții ne dorim ca acest spital să arate, să funcționeze în condiții civilizate.”, a declarat Sorin Ciutureanu, pe 3 mai, la inaugurarea secției de obstetrică ginecologie 1.

Președintele C.A. a mai spus că va fi renovată zona de la etajul 9 unde s-a aflat în ultimii ani secția care a fost redeschisă ieri, dar că și alte secții ale spitalului vor intra în proces de reabilitare.

„În primul rând avem în vedere neurologia. Este la urgență. Totul depinde de bani. Vom reuși să aducem și bani. Am reușit foarte multe lucruri prin sponsorizări. Au fost foarte mulți oameni de afaceri din județul Constanța care au venit alături de fundația spitalului și ne-au ajutat să reparăm. Doresc să le mulțumesc încă o dată.”, a declarat Sorin Ciutureanu.

Vă recomandăm și: Am cunoscut iadul pe Pământ

Declarațiile video le puteți urmări mai jos.

Vă reamintim că pe 3 maia fost o zi în care sistemul sanitar din Constanța a primit o porțiune bună de speranță. O secție importantă a Spitalului Județean de Urgență, cea de obstetrică ginecologie, a fost reabilitată, după ce nu mai fusese folosită din 2016. Șase ani de zile a fost părăsită. Lucrările au început în toamna anului trecut și au fost finalizate curând. Investiția se ridică la 4.496.489,12 lei, bani ce provin atât de la Bugetul de stat al Ministerului Sănătății (3.386.381, 10 lei) cât și de la Bugetul Local al Consiliul Județean Constanta (1.110.108,02 lei).

V-ar putea interesa și:

Zen Residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Un tricou al lui Maradona, vândut cu o sumă amețitoare. E un record absolut

Wed May 4 , 2022
Tricoul purtat de fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona la meciul cu Anglia de la Cupa Mondială 1986 a fost vândut la licitaţie pentru aproape 9,3 milioane de dolari, ceea ce a doborât toate recordurile pentru un tricou sport de colecţie, a anunţat miercuri casa de licitaţii Sotheby’s, transmite AFP. […]