
Sorin Mihai este noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat numirea acestuia în funcție, după ce fostul inspector șef, Petrică Miu și-a dat demisia.
Sorin Mihai este fost inspector şcolar adjunct în 2015, profesor de limba şi literatura română şi fost director la şcoala Gala Galaction din Mangalia.
Potrivit ultimei declarații de avere, depusă în 2016, când a ocupat funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, deține un teren intravilan în Eforie Sud, dobândit în anul 2015, având suprafața de 522 mp. De asemenea, mai deține două apartamente în Mangalia, dobândite în 2007, respectiv 2013, având suprafața de 76,39 mp și 48,25 mp. De asemenea, în Eforie Sud mai deține o casă de locuit, cumpărată în 2015, în suprafață de 97 mp. Potrivit declarației de avere, deține un autoturism marca Peugeot 206+, fabricat în 2009. În 2015 a contractat un credit la Alpha Bank Romania SA, în valoare de 438.000 de lei, scadent în anul 2045. În anul 2016, Mihai Sorin a declarat venituri de 29.065 de lei ca inspector școlar general adjunct, 8.060 de lei în calitate de consilier cabinet ministru secretar de stat, la Ministerul Educației și Cercetării Științifice, 18.089 de lei ca profesor la Școala Gala Galaction și 4.801 lei ca manager aprovizionare la Scadt SA din Slatina.