
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, condamnat definitiv în România la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, a fost prins sâmbătă, 4 octombrie 2025, în apropierea aeroportului din Salonic. Acesta se afla sub supravegherea polițiștilor greci și a fost ridicat de forțele de ordine.
Operațiunea a fost rezultatul cooperării internaționale dintre Poliția Capitalei – Serviciul Investigații Criminale Central, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR), Biroul SIRENE România și autoritățile din Grecia.
„Pe numele acestuia a fost emis, la data de 13 mai 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către Tribunalul București, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită și spălare de bani. Pedeapsa este de 10 ani și 8 luni de închisoare”, a transmis Poliția Română.
Oprescu, în vârstă de 73 de ani, fusese arestat în Grecia în 2022, însă atunci autoritățile locale au refuzat predarea sa către România. După reluarea procedurilor și în urma unor acțiuni comune, fostul edil a fost din nou localizat și reținut.
În prezent, acesta se află în custodia autorităților elene, iar procedurile de extrădare către România sunt în curs.





