
Astăzi, mai multe accidente rutiere au avut loc în județul Constanța. A fost nevoie de intervenția pompierilor și medicilor de la Ambulanță.
Un accident între un autoturism și un scuter a avut loc pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona Filicori. În urma impactului, un bărbat în vârstă de 29 de ani, care conducea scuterul, a fost găsit inițial inconștient de echipajele sosite la fața locului.
Intervenția promptă a echipajelor SMURD B Fripis și SMURD C a permis stabilizarea victimei, care și-a recăpătat starea de conștiență și a fost transportată ulterior la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
TIR răsturnat lângă Penitenciarul Poarta Albă
Pe DJ228, în apropiere de Penitenciarul Poarta Albă, un TIR încărcat cu grâu s-a răsturnat, iar șoferul a rămas încarcerat în cabină. La fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul Medgidia, constând într-o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj SMURD B2, o echipă de descarcerare, și un echipaj SMURD C.
În momentul sosirii salvatorilor, șoferul fusese deja scos din vehicul de participanții la trafic. Acesta era conștient, cooperant și a refuzat transportul la spital. Totuși, la locul incidentului a rămas un echipaj ASAS pentru a asigura măsuri de prevenire a incendiilor, având în vedere încărcătura de grâu a autotrenului.
Accident pe Ferdinand și Mihai Viteazul
Un alt accident, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc la intersecția dintre bulevardul Ferdinand și strada Mihai Viteazul din Constanța. La fața locului au intervenit rapid un echipaj de la Detașamentul Fripis cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD B Port pentru a gestiona situația și a acorda primul ajutor persoanelor implicate. Două persoane au primit asistență medicală la locul accidentului, însă au refuzat transportul la spital, potrivit informațiilor furnizate de autorități.
Recomandare: