Șpagă în Portul Constanța. DNA a reținut patru persoane

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data 30 decembrie 2023, a patru inculpați, trei cetățeni români și un cetățean ucrainean, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă, dare de mită și cumpărare de influență, ultimele comise în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2023, cei patru inculpați ar fi oferit, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuții de control din cadrul portului Constanța Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 euro și 200.000 euro/container cu țigări și 3 – 5 euro/kilogram de tutun de narghilea, pentru a „închide ochii” și a permite intrarea pe teritoriul României a mărfurilor respective fără a deține documente de proveniență a acestora. Banii respectivi urmau să fie remiși funcționarilor la scurt timp după ce containerul cu „marfă” părăsea incinta portului. Pentru a crea o aparență de legalitate, în documentele de transport, erau menționate mărfuri (limonadă) care, în trecut, au mai făcut obiectul unor importuri legale.

La data de 30 decembrie 2023, după „intrarea” în țară a unui container ce conținea 12.170.000 țigarete nefiscalizate, în valoare de circa 1.500.000 euro, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, în autoturismul ocupat de doi dintre inculpați fiind găsită suma de suma de 110.000 USD, reprezentând o primă tranșă din suma ce ar fi fost promisă inițial (175.000 euro) unui angajat al portului (martor în cauză).

Celor patru inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 30 decembrie 2023, cei patru inculpați vor fi prezentați magistraților din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Gărzii de Coastă, Direcției de Operațiuni Speciale și de sprijinul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Reversul „Air Schengen”. Condițiile umilitoare pe care le-a impus Austria și le-a acceptat România

Dum dec. 31 , 2023
Europarlamentarul Dacian Cioloş afirmă, în replică la publicarea deciziei admiterii parţiale în spaţiul Schengen, că „suntem trataţi ca cetăţeni de mâna a doua” și că Austria a pus condiții absurde, pe care România le-a acceptat. De exemplu, controale inopinate pe aeroporturile austriece la zborurile cu provenienţă românească și controale sporite […]

V-ar putea interesa și: