Spectacol ecvestru: cai de rasă, cascadorii, sărituri peste obstacole și artă plastică la Constanța

arena eqvestria

Vineri,  19 august, clubul de echitație Arena Eqcvestria, din cadrul Complexului Muzeal al Știintelor Naturii (CMSN) din Constanța, va fi centrul manifestărilor ecvestre pe litoral.

Arena Eqcvestria își va deschide porțile începând cu ora 10:00,  iar publicul va putea viziona expoziții de  mașini de epocă,  fotografii și picturi, articole handmade, harnașamente și echipamente de călărie. Antrenorii Arena Eqcvestria vor susține lecții de dresaj și călărie pe tot parcursul zilei, pentru vizitatorii centrului de echitație .

Începând cu ora 17:30,  doritorii sunt invitați la un spectacol  dedicat tuturor activităţilor sportive și de divertisment ecvestru. Într-o formulă dinamică şi creativă, Arena Eqcvestria a pregătit un complex program  cu acrobații, voltije, dresaj la coardă, dresaj de înaltă școală , cascadorii călare. Demonstratiile ecvestre vor fi executate de invitați de seamă  din domeniu, printre care se numară Filimon Iordache, unul dintre cei mai vechi cascadori din România, Georgiana Neselan, Răzvan Nedelcu, sportiv cu performanțe notabile în concursurile de profil și  Clubul  Ecvestru Dobrogea.

Evenimentul va fi completat de o degustare de vinuri Crama Darie, susținută de Valentin Chiru, o expoziție de picturi  și desene și o expoziție de fotografie, oferită de Marian Sterea.

Biletele pot fi achiziționate anticipat și în ziua evenimentului de la sediul Arena Eqcvestria din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii (Delfinariu), la prețul de 15 lei pentru adulți și 10 lei pentru copiii până în 10 ani.

Program

10 :00 – 17 :30

Program interactiv cu publicul

Pe parcursul întregii zile  vor putea fi vizionate :

Expoziție de mașini de epocă

Expoziție  de fotografii și picturi

Expoziție de articole handmade – realizate de Lili Sumănaru

Expoziție de harnașamente și echipamente de călărie

Antrenorii Arena Eqcvestria vor susține lecții de dresaj și călărie pe tot parcursul zilei.

Vizitatorii vor fi invitați la plimbări călare.

17:30- 17:50

Deschiderea evenimentului

Paradă  călare cu defilare – Club Sportiv Ariana

Prezentare rase de cai

17:50 -18:10

Prezentare Expoziție de picturi si desene

18:10 – 18:40

Număr de dresaj de înaltă școală cu Filimon Iordache și Georgiana Neselan

18 :40 – 19 :10

Demonstrație ecvestră de sărituri peste obstacole

Invitați : Club Sportiv Ariana,  Club Ecvestru Dobrogea și Răzvan Nedelcu

19:10 – 19:20

Prezentare  Expoziție de fotografie – Marian Sterea

19:20– 19:40

Circuit de obstacole cu trăsura

19 :40 – 19 :55

Degustare vinuri Crama Darie

19 :55 – 20 :05

Elemente de Voltijă – Club Sportiv Ariana : Alesia Vrânceanu și Adina Dragomir

20 :05 – 20 :30

Număr de acrobații călare-  Răzvan Ioniță

Clubul Arena Eqcvestria a fost înfiinţat în anul 2015, dispune de  padocuri, manej acoperit, tribună pentru 150 de spectatori, manej în aer liber şi deţine 14 cai  din cele mai frumoase rase.

Centrul permite plimbări în manej în aer liber, dar si în manej acoperit și organizează permanent lecții de echitație pentru copii și amatori. Dotările sunt completate de  o terasă exterioară care oferă vizitatorilor un peisaj mirific asupra lacului Tăbăcăriei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O delegație a Ligii Navale a Statelor Unite a vizitat compania de apă din Constanța

mie aug. 17 , 2016
O delegație a Ligii Navale a Statelor Unite (NLUS), condusă de președintele Skip Witunski, a vizitat Constanța, unde a avut loc mai multe întâlniri oficiale, cu primarul Decebal Făgădău, cu militarii americani din cadrul Black Sea Rotational Force, dar și cu reprezentanții SC RAJA SA. Delegația a vizitat și Centrul […]

V-ar putea interesa și: