​​Spitalul de Boli Infecțioase Constanța se redeschide parțial după mai bine de nouă luni

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, unde șapte femei au murit într-un incendiu pe 1 octombrie 2021, se redeschide parțial. Secția de la parterul unității medicale s-a redeschis astăzi, iar aici va funcționa inclusiv o linie de gardă.

„Am avut vizita colegilor de la Direcţia de Sănătate Publică Constanţa şi mi s-a comunicat că avizul de funcţionare pentru secţia de la parter este favorabil. La parterul spitalulului este secţia Boli Infecţioase II Adulţi şi va funcţiona cu 19 paturi de spitalizare continuă. Deschiderea acestei secţii înseamnă deschiderea liniei de gardă şi, în felul acesta, va fi continuitate în activitatea medicală la sediul central al clădirii, 24 de ore din 24, inclusiv sâmbăta şi duminica. Unitatea medicală este închisă de 9 luni, după incendiuş îm care şi-au pierdut viaţa 7 pacienţi“, a declarat Claudia Cambrea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Constanța.

Claudia Cambrea a menţionat că secţia ATI, distrusă în incendiu, se află în conservare. 

„Deocamdată secţia de ATI care ştiţi că a fost distrusă în totalitate este în conservare, iar în partea aceea a clădirii vor trebui demarate lucrări de consolidare a întregii clădiri şi abia apoi va putea fi funcţional acel tronson de clădire, pentru că este închisă nu numai la parter clădirea în zona respectivă este închisă şi la etajul unu şi la etajul doi, tocmai în ideea de a se da un front de lucru pentru a se face aceste lucrări de consolidare”, a precizat Claudia Cambrea. 

Foto: DSP Constanța

Ea a mai afirmat că îşi doreşte ca până în jurul datei de 1 august să devină funcţionale încă 80 de paturi. 

„Eu sper ca până în jurul datei de 1 august să fie finalizate toate lucrările şi cele 80 de paturi de care vorbeam mai devreme să fie funcţionale. Spitalul modular, în funcţie de cum vor decurge licitaţiile, dacă vor fi contestaţii sau nu, dacă nu vor fi contestaţii şi probabil dacă lucrurile vor merge fără alte surprize neplăcute, modularul ar trebui să fie gata la sfârşitul acestui an. În acest modular sunt 42 de paturi de boli infecţioase şi zece paturi de terapie intensivă şi atunci vom recupera paturile de terapie intensivă”, mai transmis Claudia Cambrea.

Ea a precizat şi cum vor fi împărţite aceste 19 paturi care sunt funcţionale din această săptămână. 

Foto: DSP Constanța

„Noi ne-am gândit să avem doar un singur salon pentru pacienţii care necesită spitalizare COVID şi să rezervăm celelalte locuri pentru celelalte boli infecţioase. Ştiţi că au fost cazuri de hepatită, cazuri de meningită care au stat fie în Spitalul Judeţean, fie au trebuit să fie transferate în alte secţii de boli infecţioase din judeţele limitrofe şi nu am vrea ca acest lucru să se mai întâmple de acum încolo”, a mai transmis managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. 

Șapte pacienți COVID-19 au murit, în octombrie anul trecut, într-un incendiu puternic izbucnit în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, unde erau internate în total zece persoane.

Spitalul nu avea autorizație de securitate la incendiu, document pe care ar fi trebuit să îl aibă din 2007, când au fost făcute anumite lucrări și nici măcar nu a solicitat un astfel de aviz.

Obținerea autorizației de securitate la incendiu, proiectul de mărire a puterii electrice instalate și sistemul de detecție pentru incendiu se numărau, în toamna anului trecut, la momentul incendiului, printre obiectivele tăiate de Primăria Constanța de pe lista de investiții la Spitalul de Boli Infecțioase din oraș, aflat în subordinea autorităților locale.

Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, declara, în ziua incendiului, că ISU a constatat anumite nereguli la Spitalul de Boli Infecţioase, iar conducerea unităţii medicale a făcut un plan de remediere a acestora şi a trimis documentele la ISU.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

A daț țepe cu anunțuri false în valoare de 235.000 de lei

Tue Jul 5 , 2022
Polițiști din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Medgidia au identificat un bărbat, de 24 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuă. În perioada septembrie 2019 – decembrie 2021, bărbatul în cauză ar fi postat anunțuri fictive pe site-uri comerciale de vânzări online, privind bunuri […]