Spitalul Medgidia, exemplu pentru sistemul sanitar. Experiența unei paciente covid care a stat internată 12 zile: „Ești într-o altă lume!”

Andreea a stat 12 zile internată în Spitalul Municipal Medgidia, în octombrie 2021. Sursă foto: Facebook

Imaginați-vă un spital în care nu numai că nu trebuie să bagi în buzunarul unei asistente o bancnotă, ca să fie atentă cu tine, ci unul în care îi spui asistentei că ți-e poftă de o ciocolată și aceasta o cumpără din banii ei și ți-o aduce.

Se întâmplă și nu vorbim de o unitate sanitară scumpă și privată din Europa, ci de Spitalul Municipal Medgidia.

Este una dintre experiențele care au impresionat-o pe Andreea, o pacientă din Constanța care a fost internată acolo 12 zile, bolnavă de covid.

Acesta a remarcat empatia cadrelor medicale și asistentelor, lucru, trebuie să recunoaștem, destul de rar.

„Toată lumea se poartă frumos cu toată lumea. Infirmiera stătea lângă mine să mă oblige să mănânc. Nimeni n-a primit nimic, ba chiar se ofereau ele să-mi aducă. Am primit ciocolată de la o asistentă! Am zis că mi-e poftă și că îmi pare rău că nu am gust. A doua zi mi-a adus. Poate vine gustul.”, ne-a povestit Andreea.

Aceasta spune că asistentele veneau constant să vadă cum a evoluat peste noapte.

„Erau arondate pe alte saloane, nu la mine, dar băgau capul să mă salute și să mă întrebe cum sunt. Fiecare pacient avea o asistentă alocată. La tratament, de exemplu, intrau două asistente în salon. Una la mine, una la colega mea.”, a mai spus.

Nu, nu cunoștea pe nimeni acolo. Locuiește în Constanța, nu avea nici prieteni, nici rude în spital. Spune că asistentele se purtau așa cu toți bolnavii.

Lila, nu alb

Sunt și alte lucruri care fac viața bolnavilor mai ușoară sau mai… colorată. De pildă, lenjeria de pat nu este albă, cu lila, iar fiecare secție are o altă culoare. Nu-i așa că v-ar plăcea un spital în care să nu fie totul alb?

Și la capitolul mâncare, spitalul a depășit așteptările pacientei.

„Mâncarea a fost minunată! Cromatic și nu numai. Chiar dacă nu i-am simțit gustul real, a fost o surpriză plăcută să descopăr că: mâncarea de spital arată foarte bine; mâncarea de spital nu e ceva aruncat într-un recipient; mâncarea de spital este o porție consistentă; mâncarea de spital nu se repeta (în 12 zile nu am primit nicio „dublură”). Simt că sistemul medical, gestionat de oameni competenți, începe să iasă la suprafață! Simt că va fi bine dacă lucrează oameni de bine!”, a mai spus Andreea.

Lucrurile au continuat să o impresioneze și după externare. Azi dimineață a primit un SMS de la Ministerul Sănătății prin care era rugată să răspundă la mai multe întrebări. De pildă, să spună dacă a fost nevoită să cumpere medicamente sau alte materiale sanitare, dacă i s-au cerut atenții, etc.

Andreea are și un mesaj public pentru Ministerul Sănătății:

„Spitalul Municipal Medgidia este un exemplu pentru toți furnizorii din sistemul medical din țara noastră! Experiența lor, fiind de la începutul pandemiei spital COVID, se simte în empatia cu care toți angajații (personal medical și non-medical) își exercită atribuțiile. Ești într-o ală lume! Bravo lor, managerului și celor cu funcție de decizie care au reușit să aducă instituția sanitară la aceste standarde de calitate!”, a conchis Andreea.

Mesajul primit de Andreea la Ministerul Sănătății

Investiții din fonduri europene, și de la guvernele României, Turciei și SUA

Spitalul Municipal Medgidia a fost construit în 1965 și deservește locuitorii municipiului și ai comunelor arondate (aproximativ 150.000 persoane). Este în administrarea Primăriei Municipiului Medgidia. Primarul localității, Valentin Vrabie, spune că a găsit unitatea, în 2016, când a câștigat alegerile, cu conturile blocate și cu datorii foarte mari. Nu existau medici, nu existau medicamente, iar ambulatoriul ajunsese adăpost pentru oamenii străzii. Afirmă însă că, pentru el, sănătatea și educația sunt principalele preocupări, iar asta s-a văzut.

„Până acum în spital s-au investit 20 de milioane de euro, dar investițiile continuă. Am atras aproape 12 milioane de euro fonduri europene, 5 milioane de euro de la Guvernul Turciei, prin TIKA (n.r. Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare), 500.000 de dolari de la Guvernul Statelor Unite ale Americii. Le mulțumesc tuturor pe această cale. Am mai obținut fonduri de la Guvernul României. Orice altă sumă a fost nevoie a fost alocată de Primăria Medgidia.”, ne-a declarat Valentin Vrabie.

Toate acestea au atras personal de calitate. Numărul medicilor s-a dublat. Spitalul a ajuns, din categoria a cincea în categoria a treia, cea mai mare din județul Constanța.

Primarul spune că a mai făcut un lucru pentru care lumea l-a hulit de unii, dar necesar.

„Am acceptat de la bun început să fie spital covid. Multă lume m-a hulit. Am făcut-o cu sufletul deschis și cu bună credință. Mai mult, centru ce vaccinare al Primăriei din Medgidia, deschis în Policlinică, este primul autorizat din județul Constanța.”, mai spune Vrabie.

valentin vrabie spitalul medgidia vaccin
Primarul Valentin Vrabie în timp ce se vaccinează cu a treia doză în centrul de vaccinare al Primăriei Medgidia. Postare de pe pagina de Facebook Ro Vaccinare

Poate cel mai important lucru

Încă un amănunt care contează poate mai mult decât toate cele de mai sus. În Spitalul Municipal Medgidia, spre deosebire de altele, aparținătorii pot intra, timp de 15 minute, să stea cu bolnavii. Am auzit cazuri dramatice, în care copiii și-au luat adio de la părinții bolnavi de covid prin telefon, pentru că nu-i putea vedea, atinge, îmbrățișa înainte de a pleca de aici.

La spitalul din Medgidia se iau toate măsurile pentru ca bolnavii să-și vadă familia. Toți, nu vorbim de cei în stare gravă. Durează mult să îmbraci aparținătorii în costume speciale, costă, dar sprijinul psihologic și bucuria de a fi împreună sunt de neprețuit.

Spitalul Municipal Medgidia are 150 de paturi pentru bolnavi covid. Ieri, 27 octombrie, erau ocupate 123.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 thoughts on “Spitalul Medgidia, exemplu pentru sistemul sanitar. Experiența unei paciente covid care a stat internată 12 zile: „Ești într-o altă lume!”

  1. Hai ca mă faci sa rad .în ditamai spitalul care sta gol pentru câteva paturi de covid si în rest toată lumea doarme și își încasează leafa.ești plătită Bine sa faci reclamă, avem oameni care lucrează acolo și știm cum sta treaba și ce se întâmplă. 😈

    1. Lauda exagerata! Spitalul este plin de nozocomiale. Știu pe cineva care a fost transferat acum o luna acolo și este infectat cu nozocomiale. Aceste lucruri de ce nu se scriu?
      Sunt probleme f grave!
      Ești internat pentru o boala și iesi(dacă mai ieși..) cu încă 2! Acesta este sistemul sanitar din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Doi șoferi, răniți în urma unui accident rutier produs în Năvodari

joi oct. 28 , 2021
În această dimineață, în jurul orei 8.00, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în localitatea Năvodari. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, în urma căruia unul dintre acestea a fost proiectat într-un alt vehicul, care […]

V-ar putea interesa și: